Peste 6.300 de cereri de înscriere în învățământul preșcolar au fost înregistrate luni în 27 de județe și în Capitală, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării Științifice. Au fost introduse în sistem 6.341 de cereri de înscriere, dintre care 3.320 în Capitală. Conform calendarului privind cuprinderea copiilor cu vârste între 3 și 6 ani în învățământul preșcolar, luni a demarat etapa rezervată înscrierii copiilor nou-veniți. Fiecare inspectorat școlar județean și Inspectoratul Școlar al Municipiului București derulează acest proces în baza unor proceduri operaționale proprii, elaborate la nivel local. În vederea centralizării datelor statistice, Ministerul Educației și Cercetării Științifice a pus la dispoziția inspectoratelor școlare — în regim opțional — o aplicație informatică de colectare a cererilor (disponibilă pe tot parcursul perioadei de înscriere), fiecare inspectorat școlar având posibilitatea de a o utiliza în fiecare zi de înscriere sau doar la sfârșitul procesului în sine. 27 de județe și municipiul București au optat pentru utilizarea aplicației, astfel că luni au fost introduse în sistem 6.341 de cereri de înscriere, dintre care 3.320 în Capitală. Introducerea datelor în aplicația informatică este o procedură separată de depunerea propriu-zisă a cererilor de înscriere la secretariatele grădinițelor. Prin urmare, este exclusă apariția unor probleme tehnice în procesul de colectare a acestor cereri. Aplicația este disponibilă în mod continuu, rulând pe un ansamblu de zece servere, în sistem redundant. În cazul în care se constată eventuale congestii, termenul mediu de punere în funcțiune a unor noi servere este de cel mult cinci minute, precizează MECȘ. Prin hotărârea de guvern privind aprobarea cifrelor de școlarizare, pentru anul școlar 2015-2016 au fost alocate 665.000 de locuri în învățământul preșcolar public.