Peste 350 de evenimente și un milion de titluri în vânzare propuse de circa 200 de edituri prezente vor constitui atracțiile celei de-a zecea ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc la Romexpo între 20 și 24 mai, a anunțat marți președintele Asociației Editorilor din România (AER), Grigore Arsene, la conferința de presă dedicată evenimentului, desfășurată de Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Potrivit lui Arsene, la Bookfest își vor lansa noi volume: președintele Klaus Iohannis, Adriana Săftoiu, Horia Roman Patapievici, Adrian Năstase, Ion Mihai Pacepa. O proiecție gratuită cu filmul „Aferim” și un concert al formației Trei parale vor constitui alte tentații oferite vizitatorilor salonului, care vor beneficia de 4.000 de titluri noi. Republica Cehă va fi invitatul de onoare al salonului, cinci autori cehi contemporani de primă mărime urmând a fi prezenți la târg, pentru a participa la lecturi publice, dezbateri, mese rotunde, precum și la evenimente dedicate filmului și teatrului. În cadrul conferinței, ambasadorul Republicii Cehe în România, Vladimir Valky, și-a exprimat satisfacția pentru invitarea țării sale la „sărbătoarea cărții Bookfest” iar directorul Centrului Ceh București, Frantisek Zachoval, a declarat că prezența cehă de la Bookfest se va desfășura sub sloganul „Cehia — Republica Literaturii”. Centrul Ceh București organizează programul de evenimente, precum și standul, care are la bază conceptul prezenței Republicii Cehe la cea mai recentă ediție a Târgului de Carte de la Frankfurt. Acesta va fi amplasat în Pavilionul C4 iar cele aproximativ 20 de evenimente organizate de Centrul Ceh București, în colaborare cu partenerii săi, vor avea loc atât la stand, cât și la spațiul de evenimente din pavilion. În cadrul evenimentelor, discuțiile se vor purta mai ales în jurul unor autori precum Milan Kundera, Vaclav Havel și Bohumil Hrabal, a punctat Zachoval. Literatură cehă va fi prezentă la Bookfest pornind de la autorii clasici, până la cei contemporani, volume de comics, titluri laureate în Cehia, precum și printr-o selecție a traducerilor din limba cehă apărute la Editura Curtea Veche sub genericul „Cartea cehă”. Jirina Vyoralkova, bohemist, traducător, consultant în comunicare al Centrului Ceh București, a informat că la Salon vor fi prezenți scriitorii: Katerina Tuckova, autoarea romanului „Dumnezeițele din Moravia”, a cărui traducere va fi lansată la București; poeta, prozatoarea și dramaturgul Katerina Rudcenkova, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii cehe tinere de astăzi; Tomas Zmeskal, scriitor de origine ceho-congoleză, multipremiat, laureatul Premiului Uniunii Europene pentru Literatură pe anul 2011; Martin Vopenka, singurul scriitor ceh care în multe dintre romanele sale se inspiră din realitățile sociale și din peisajele montane ale României, precum și scriitorul, dramaturgul, regizorul și scenaristul Roman Raz. Iulia Țurcanu, specialist în grafică și comunicare al Centrului Ceh, a anunțat că evenimentele nonliterare vor avea loc la Cinemateca Union — ecranizări după scrierile lui Kundera din anii ’60 și expoziția artiștilor vizuali, în frunte cu Zbynek Baladran, Tomas Svoboda — la Atelier 35. Până în prezent, la Bookfest au fost invitate Spania, Ungaria, Franța, țările de limba germană (Germania, Austria, Elveția) și Polonia. România a fost țară invitată de onoare a Târgului Internațional „Lumea Cărții” de la Praga în anul 2012. Salonul Internațional de Carte Bookfest 2015 este organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România și cu sprijinul Centrului Ceh din București. Programul de vizitare va fi următorul: miercuri, 20 mai — 10,00-20,00; joi, 21 mai — 10,00-20,00; vineri, 22 mai — 10,00-21,00; sâmbătă, 23 mai — 10,00-21,00; duminică, 24 mai — 10,00-20,00. Accesul va fi gratuit. Bookfest este un proiect cofinanțat de Ministerul Culturii și realizat cu sprijinul Bursei de Valori București și XTB. Tot în conferința de presă de marți, președintele AER a anunțat că se va întâlni cu Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, pentru a-i prezenta petiția împotriva Legii timbrului cultural semnată de peste 12.000 persoane. „Dacă acum patru ani, în România existau 550 de librării propriu-zise, acum sunt 150”, a spus Arsene, subliniind că acest fapt denotă precaritatea difuzării, în ciuda dezvoltării pieței on-line, cartea neajungând în multe localități ale țării, precum cele rurale.