Preşedintele Klaus Iohannis vizitează, la ora transmiterii acestei ştiri, Institutul Cantacuzino, după sosire el întâlnindu-se, în curtea instituţiei, cu angajaţi ai Institutului, cărora le-a spus că a văzut că nu se clarifică lucrurile şi că este inadmisibil sau exclus ca Institutul să dispară.Şeful statului a ajuns la Institutul Cantacuzino la ora 11.00, fiind întâmpinat de directorul demisionar al instituţiei, Adrian Onu.La sosirea preşedintelui Iohannis la sediul instituţiei, un grup de persoane a afişat o pancartă cu un mesaj pentru salvarea Institutului Cantacuzino.Preşedintele s-a întâlnit în curtea Institutului Cantacuzino cu angajaţi ai instituţiei, având o discuţie cu aceştia.”Mulţumesc că m-aţi aşteptat, am văzut că nu se clarifică lucrurile şi am vrut să vin personal, să vorbesc cu conducerea şi să încercăm să clarificăm lucrurile. Este indmisibil sau exclus ca Institutul să dispară”, a spus el.Oamenii i-au transmis că această vizită îi face să nu-şi piardă speranţa şi i s-au plâns şefului statului că pleacă speacialiştii din institut. Klaus Iohannis le-a spus că este păcat să se piardă astfel de valori şi i-a îndemnat să aibă speranţă şi optimism.