Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor a adoptat marți, cu majoritate de voturi, raport favorabil pe proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari, a declarat deputatul UDMR Marton Arpad.
„Comisia pentru Statut a votat cu majoritate de voturi raport de adoptare, cu modificări”, a declarat Marton Arpad.
El a adăugat că nu a fost modificat cuantumul, acesta rămânând conform proiectului de lege.
Potrivit unor surse parlamentare, în proiect, comisia a introdus un amendament care prevede că, în cazul în care sunt condamnați penal, parlamentarii își vor pierde pensia specială.
Proiectul de lege va fi trimis spre dezbatere plenului celor două Camere.
Proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari a fost depus la Parlament după ce inițiatorii au strâns 256 de semnături pentru susținerea lui atât din arcul majorității guvernamentale, cât și de la Opoziție.
Potrivit inițiativei, care modifică Statutul parlamentarului, deputații și senatorii au dreptul, după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizație lunară pentru activitatea de parlamentar. De această indemnizație beneficiază cei care nu mai au calitatea de parlamentar.
„Cuantumul indemnizației se acordă în limita a 3 mandate și reprezintă produsul obținut prin înmulțirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară aflată în plată. Cuantumul indemnizației îl reprezintă produsul obținut prin înmulțirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară realizată în luna anterioară solicitării de pensionare. Pentru mandate incomplete, indemnizația se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de 6 luni de activitate parlamentară”, se arată în proiectul de lege.
Indemnizația de parlamentar ar urma să se actualizeze ori de câte ori se majorează sau se indexează indemnizația brută lunară a unui deputat sau senator aflat în exercitarea mandatului, cu aceeași dată.
Indemnizația de parlamentar se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum și cu orice alte venituri realizate. Indemnizația este supusă impozitului pe venit și contribuției de asigurări sociale de sănătate și se suportă din bugetul de stat, mai prevede textul proiectului de lege.
Potrivit calculelor inițiatorilor, un fost deputat sau senator care a avut trei mandate va primi o indemnizație specială de 4.000 de lei iar unul care a avut un singur mandat va primi 1.500 de lei.