Meciul dintre România și Slovacia, din Cupa Davis, se va juca la Constanța

la constantaRomânia va întâlni Slovacia într-un meci ce conteaza pentru turul 2 din Grupa I, Zona Euro-Africana a Cupei Davis. Întâlnirea dintre cele două echipe va avea loc la Constanța, pe terenul central al clubului de tenis „IDU”, se arată într-un comunicat de presă, emis de Federația Româna de Tenis. ”Avem în față un meci foarte important, cu Slovacia, care ne poate readuce mai aproape de elita mondială. Ma bucur că orașul Constanța a fost ales să găzduiască această întâlnire. Oriunde am juca în România ne simțim ”acasă”, dar să joci în orașul natal e o motivație în plus. Pe lângă locul de desfășurare, susținerea suporterilor este crucială, și sunt sigur că și la Constanța vom avea fani mulți și înfocați, care vor umple arena și care ne vor ”ridica” în momentele-cheie”, a spus căpitanul nejucător al României, Andrei Pavel.