Poşta Română Broker de Asigurare (PRBA) va avea, până la sfârşitul lunii mai, spaţii dedicate serviciilor de brokeraj în 40 de oficii poştale din ţară, iar până în toamnă reţeaua se va extinde la peste 300 de unităţi, a anunţat joi compania.Începând cu luna mai, Poşta Română oferă posibilitatea încheierii poliţelor de asigurări în oficii poştale din Arad, Alba, Piteşti, Topoloveni, Bacău, Botoşani, Braşov, Bucureşti, Buzău, Târgovişte, Craiova, Galaţi, Giurgiu, Slobozia, Iaşi, Ploieşti, Satu-Mare, Suceava, Alexandria, Tulcea, Mărăşeşti şi Vaslui, potrivit unui comunicat al companiei.Cea mai scumpă poliţă de asigurare încheiată până în prezent este de 35.000 de lei.”Volumul vânzărilor brokerului de asigurări al Poştei Române a crescut, la finalul lunii aprilie a acestui an, cu peste 400% faţă de ianuarie. Cea mai scumpă asigurare încheiată până acum este de 35.000 de lei, în Bucureşti. În acest moment, peste 700 de angajaţi ai Poştei Române sunt în curs de acreditare ca agenţi de asigurări, aceştia urmând să acopere peste 50% din reţeaua urbană”, a declarat Viorel Motoroiu, directorul general al companiei. Directorul general al Poştei Române, Alexandru Petrescu, a afirmat că oşta Română Broker de Asigurare doreşte să implementeze cât mai rapid unele produse de asigurări, care să ţintească segmentul de clienţi tradiţionali ai operatorului naţional de servicii poştale.”În perioada următoare vom anunţa un tip de poliţă special dedicată pensionarilor din mediul urban şi rural. De asemenea, PRBA lucrează împreună cu o parte a liderilor pieţei de asigurări la dezvoltarea unui produs nou, complex, de asigurare a locuinţei, atât din punct de vedere al riscurilor acoperite, cât şi al preţului. Poşta Română Broker de Asigurare trebuie să aibă o evoluţie dinamică, ascendentă şi să devină un centru de profit pentru proprietarul unic – Poşta Română”, a completat Petrescu.Poşta Română a lansat în octombrie 2014 propriul broker de asigurări. PRBA intermediază asigurări generale, de la RCA la poliţe de sănătate, urmând ca în cel mult un an de la inaugurare să-şi extindă oferta pe segmentul asigurărilor de viaţă. PRBA are deja încheiate parteneriate cu şapte societăţi de asigurare, printre acestea numărându-se City Insurance, Euroins şi Allianz-Ţiriac Asigurări.PRBA a primit autorizaţia de funcţionare de la Autoritatea de Supraveghere Financiară în septembrie. Societatea este controlată integral de Poşta Română.Poşta Româna a anunţat încă din iunie 2011 că va înfiinţa o bancă şi un broker de asigurări, scopul fiind utilizarea mai bună a reţelei de unităţi poştale şi suplimentarea veniturilor operatorului, pe fondul contractării pieţei de profil.Pe piaţa brokerajului în asigurări sunt autorizate aproximativ 500 de societăţi.