Simona Halep s-a calificat, ieri, fără probleme în turul trei al turneului de la Roma. Românca a avut nevoie de doar o oră și două minute pentru a trece de Alison Riske, în două seturi, 6-3, 6-0. În runda următoare, a doua favorită a întrecerii o va întâlni pe învingătoarea meciului dintre V. Williams și E. Svitolina. A fost prima întâlnire dintre cele două sportive în circuitul WTA. Americanca, în vârstă de 24 de ani, cu unul mai mult decât românca, ocupă poziția a 45-a in clasamentul WTA, în timp ce Simona se menține pe locul doi în lume, având un mic avantaj față de rusoaica Maria Sharapova. Tot ieri, trei românce au jucat în turul doi al turneului Premier 5, de la Roma. Alexandra Dulgheru, tot în turul al doilea, cu cehoaica Lucie Safarova, a 14-a jucătoare a lumii, în timp ce Irina Begua întâlnit-o, tot în runda secundă, pe nemțoaica Angelique Kerber, locul 11 WTA.