Victoria Nuland, adjunctul secretarului de stat american pentru Europa și Eurasia, se află luni la Moscova pentru convorbiri dedicate situației din Ucraina, în special, realizării acordurilor de la Minsk, precum și dezvoltării relațiilor ruso-americane, potrivit RIA Novosti. Cu această ocazie, Nuland urmează să poarte discuții cu doi miniștri adjuncți de externe ai Rusiei, Grigori Karasin, respectiv Serghei Riabkov și are prevăzute o serie de întâlniri cu reprezentanți ai organizațiilor pentru drepturile omului din Rusia. Aceasta este a doua vizită a Victoriei Nuland în Rusia în decurs de o săptămână. La 12 mai, ea a făcut parte din delegația care l-a însoțit pe secretarul de stat John Kerry în vizita la Soci — celebră stațiune pe coasta Mării Negre din sudul Federației Ruse. La Moscova Nuland vine de la Kiev unde s-a aflat la sfârșitul săptămânii trecute, într-o vizită de două zile. Unul dintre principalele subiecte ale consultărilor Victoriei Nuland la Moscova vizează examinarea „următoarelor etape de punere în aplicare a Acordului de la Minsk”. Ministrul rus adjunct de externe Grigori Karasin a declarat pentru RIA Novosti că, la întâlnirea de luni, discuțiile se vor axa pe angajarea unui dialog între Kiev și autoproclomatele ‘republici populare’ Donețk și Lugansk. ‘Discuția va fi legată de soluționarea crizei ucrainene, prin urmare, va fi abordată și punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk: în primul rând, inițierea unui dialog (între Donețk, Lugansk și Kiev), începerea activității subgrupurilor de lucru în cadrul Grupului de contact existent, precum și o serie întreagă de probleme’, a subliniat Karasin. În timpul vizitei sale săptămâna trecută la Kiev, Nuland a discutat cu autoritățile ucrainene posibilitatea utilizării subgrupului de lucru pentru probleme politice pentru asigurarea standardelor OSCE în pregătirea alegerilor locale din Donbas. Anunțându-și vizita la Moscova, adjunctul secretarului de stat american pentru Europa și Eurasia, declarase că Statele Unite intenționează să-și extindă participarea în asigurarea realizării acordurilor de la Minsk, inclusiv în cadrul așa-numitului format ‘Normandia’ (Ucraina, Germania, Franța, Rusia). Ea nu a dezvăluit în ce anume constă o astfel de ‘extindere’, dar ministrul ucrainean de externe, Pavlo Klimkin, declarase anterior pentru RIA Novosti că a discutat cu John Kerry ‘posibilitatea unei implicări mai eficiente și practice a părții americane pentru a contribui la punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk’, scrie agenția menționată de presă.