Peste un milion de volume vor fi prezentate și 200 de edituri își vor expune oferta la cea de-a X-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, în perioada 20-24 mai, la Romexpo, informează organizatorii într-un comunicat remis luni AGERPRES.Ediția jubiliară a Bookfest 2015 se va deschide miercuri, la ora 12,00, la Romexpo, într-o ceremonie la care este așteptat ministrul culturii, Ioan Vulpescu, și la care și-au confirmat deja participarea Vladimir Valky, ambasadorul Republicii Cehe (țară invitat de onoare al Bookfest 2015), Ramiro Fernandez Bachiller, ambasadorul Regatului Spaniei (invitat de onoare al Bookfest 2010), Zakonyi Botond, ambasadorul Ungariei (invitat de onoare al Bookfest 2011), și Marc Bruchez, consilierul ambasadorului Confederației Elvețiene (invitat de onoare al Bookfest 2013, alături de Germania și Austria), și Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România, organizație care a inițiat și desfășoară toate edițiile Salonului de Carte Bookfest.Invitatul de onoare al celei de-a X-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest este Cehia. Sub sloganul „Cehia — Republica literaturii”, Centrul Ceh pregătește o serie de evenimente menite să promoveze literatura cehă și să sporească interesul publicului român pentru autorii contemporani, dar și pentru clasicii cehi. Republica literaturii va fi vecină cu Republica berii, un stand organizat de Staropramen și care își propune să aducă la cunoștința publicului Bookfest și alte fațete ale culturii din Republica Cehă.Cele aproximativ 200 de edituri prezente la Bookfest se pregătesc să aducă publicului cititor câteva mii de titluri noi și peste 300 de evenimente, ce variază de la lansări, dezbateri și colocvii până la proiecții cinematografice și evenimente interactive.Unul dintre cele mai așteptate volume este „Primul pas”, de Klaus Iohannis, care va fi disponibil la standul Curtea Veche Publishing încă din prima zi de Bookfest și va fi lansat de președintele României sâmbătă, 23 mai, de la ora 15,00.”Primul pas” este o cronică a campaniei electorale de anul trecut din perspectiva candidatului Klaus Iohannis, fiind a doua carte semnată de actualul președinte după „Pas cu pas”, bestsellerul absolut al anului 2014, care s-a vândut în 130.000 de exemplare.Fostul președinte Traian Băsescu se numără printre protagoniștii volumului „Cronică de Cotroceni”, de Adriana Săftoiu, fost consilier prezidențial în perioada decembrie 2004 — martie 2007 și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Băsescu încă de când acesta era președintele PD. Cartea, publicată la Editura Polirom, va fi lansată duminică, 24 mai, ora 12,00.Istoricul Lucian Boia prezintă sâmbătă, de la ora 12,00, la Bookfest, cea mai nouă carte a sa, „Cum s-a românizat România”, apărută la Editura Humanitas. „Supunere”, de Michel Houellebecq, bestseller în Franța, Germania, Italia, Portugalia, Brazilia, Ungaria, va fi disponibil la standul Humanitas și va fi lansat tot sâmbătă, de la ora 14,00.Vizitatorii Bookfest vor avea posibilitatea să vadă și filmul „Aferim!”, în cadrul unei proiecții gratuite joi, de la ora 17,00 iar de la ora 19,00, un concert al formației de muzică tradițională Trei Parale.Copiii sunt și ei în atenția organizatorilor Bookfest, care le-au pregătit un spațiu de povești și activități specifice la Clubul Șoriceilor de bibliotecă, dar și o zonă specială unde îi așteaptă o parte din universul magic al jucăriilor LEGO, pe care le pot asambla și combina după propria lor imaginație.Programul de vizitare al târgului va fi miercuri, joi și duminică, între orele 10,00 și 20,00 iar vineri și sâmbătă, între orele 10,00 și 21,00. Accesul la Bookfest și la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit.Salonul Internațional de Carte Bookfest 2015 este organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România și cu sprijinul Centrului Ceh din București și este cofinanțat de Ministerul Culturii.La ediția precedentă a Bookfest, aproximativ 100.000 de vizitatori au trecut pe la Salonul Internațional de Carte (29 mai — 1 iunie 2014), luând parte la peste 300 de evenimente (lansări, dezbateri, colocvii, concerte, evenimente pentru copii, proiecții cinematografice și evenimente interactive).Invitat de onoare a fost Polonia. La această ediție au fost prezente nume cu răsunet internațional, precum Danuta Walesa, Malgorzata Rejmer, Pawel Huelle, Janusz Leon Wisniewski, Dorota Maslowska, Ryszard Krynicki, Wojciech Bonowicz, Irena Kozminska și Aleksandra Malecka.