La Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi a fost înregistrată ieri comunicarea Curţii de Apel Iaşi, prin care se face cunoscută hotărârea pronunţată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul cu nr. 3195/99/2015 privind dispunerea măsurii preventive a arestului la domiciliu în privinţa președintelui Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniţei. ”La nivelul Instituţiei Prefectului s-a constituit, de îndată, un grup de lucru format din cinci funcţionari din cadrul Serviciului Juridic, cu misiunea de a analiza conţinutul documentelor comunicate de către instanţă şi de a propune măsurile adecvate. Termenul de soluţionare a lucrării a fost stabilit la cel mult 48 de ore, calculat potrivit prevederilor Codului de Procedură Civilă. Până la soluţionarea finală a lucrării, Instituţia Prefectului nu va face niciun fel de referiri publice la conţinutul dosarului sau la soluţia preconizată”, se arată într-un comunicat de presă, semnat de prefectul județului Iași, Dan Cârlan. Reamintim că, potrivit hotărârii Curții de Apel Iași, Cristian Adomniței, se află începând cu data de 14 mai în arrest la domiciliu, fiind acuzat de procurorii DNA de favorizarea făptuitorului și fals intelectual, într-un dosar care privește promovarea imaginii județului. Alături de președintele Legislativului județean, în dosar mai sunt acuzate două funcționare din Consiliul Județean Iași, precum și administratorul firmei care urma să realizeze materialele de promovare a proiectelor județului. (E.M.)