Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC) Iași, a organizat cea de-a patra ediție a campaniei de ajutoare de urgență pentru categoriile de persoane cu risc crescut de marginalizare socială. Acțiunea se desfășoară în temeiul Hotărârii de Consiliul Local Municipal 294/2012 și constă în acordarea de ajutoare de urgență în bani – 200 lei/familie. Până în prezent, inspectorii DAC Iași au analizat solicitările a 822 de familii, fiind aprobate alocarea de ajutoare de urgență pentru 790 de familii beneficiare. Ajutoarele de urgenţă vor fi ridicate de la sediul DAC Iași, str. Mitropolit Varlaam nr. 54, din șase puncte de distribuire, după următorul program: luni, 18 mai 2015 – între orele 13.00 – 16.00, vor ridica ajutorul beneficiarii ai căror nume începe de la litera A, la litera J; marţi, 19 mai 2015 – între orele 13.00 – 16.00, vor ridica ajutorul beneficiarii ai căror nume începe de la litera L, la litera Z. Toţi beneficiarii vor fi contactaţi telefonic de către inspectorii de specialitate ai DAC Iași.(E.M.)