Beau Biden, fiul cel mare al vicepreşedintelui american Joe Biden, a fost spitalizat la Centrul Medical al Armatei Walter Reed, în apropiere de Washington, a anunţat marţi biroul vicepreşedintelui, relatează Reuters în pagina electronică.Beau Biden, în vârstă de 46 de ani, un fost procuror general în Delaware, urmează un tratament, potrivit vicepreşedinţiei, care nu oferă alte precizări.După ce a fost timp de 8 ani procuror general, Biden a intrat anul acesta în firma de avocatură Grant & Eisenhofer, specializată în investiţii.El a servit un an în Irak, fiind căpitan în cadrul Gărzii Naţionale a Armatei Delaware şi a fost supus unei operaţii la un centru oncologic din Texas, anul trecut. În 2010, fiul cel mare al vicepreşedintelui american a suferit un uşor atac cerebral.Într-un mesaj adresat alegătorilor, postat pe site-ul său în aprilie 2014, Beau Biden, un democrat, ca şi tatăl său, anunţa că intenţionează să candideze pentru postul de guvernator al statului Delaware.