Viagra, noua armă secretă împotriva malariei

ViagraMedicamentul Viagra ar putea deveni în curând noua armă secretă împotriva malariei, întrucât reuşeşte să încetinească răspândirea în organism a acestei maladii infecţioase, informează sciencesetavenir.fr.Oricât ar putea să pară de bizar, Viagra, celebra pilulă albastră administrată împotriva disfuncţiilor erectile, ar putea deveni în viitorul apropiat o armă eficientă contra malariei. Această maladie parazitară cauzează în fiecare an peste 600.000 de decese pe plan mondial, în principal în Africa subsahariană.Potrivit unui studiu publicat recent în revista Plos One, citratul de sildenafil – cunoscut sub numele de „Viagra” – are capacitatea de a scurtcircuita ciclul de reproducere al parazitului vinovat de propagarea bolii, Plasmodium (cinci specii diferite de Plasmodium sunt susceptibile de a cauza maladia), prin creşterea rigidităţii globulelor roşii parazitate.Transmiterea malariei de la un individ la altul nu poate să se facă decât prin intermediul unui vector: femela ţânţarului Anofel – din care 68 de specii (din aproape 500) sunt purtătoare ale acestui parazit din regnul protozoarelor. Tratamentele actuale atacă de obicei forma sa asexuată, care este responsabilă cu declanşarea simptomelor (febră, cefalee, frisoare, vărsături, dureri musculare etc.). De această dată, abordarea oamenilor de ştiinţă a fost diferită: cercetătorii au vizat forma sexuată, care este transmisă ţânţarilor de om în timpul înţepăturii. Dacă acea formă este neutralizată, nu mai poate exista o reproducere sexuată a parazitului în interiorul insectei.Savanţii vor să împiedice globulele roşii parazitate să se regăsească în fluxul sangvin al omului. Într-adevăr, formele sexuate ale parazitului se dezvoltă în interiul hematiilor, care sunt captive mai întâi la nivelul măduvei osoase. Globulele roşii sunt apoi expulzate în fluxul sangvin, de unde pot fi „recuperate” de ţânţar prin sângele pe care insecta îl absoarbe în timpul înţepăturii.Acesta este momentul în care intervine Viagra, rigidizând globulele roşii parazitate şi permiţând splinei să le elimine. Acest organ are funcţia de a filtra sângele pentru a reţine şi a elimina globulele roşii bătrâne, anormale şi rigide. Or, cercetătorii au arătat că deformabilitatea globulelor roşii parazitate este reglementată printr-un sistem de semnalizare celulară specific, care poate fi întrerupt. Substanţa activă din Viagra vizează enzimele implicate în deformabilitate, denumite „fosfodiesteraze”. Inhibând aceste fosfodiesteraze în corpul parazitului, Viagra va rigidiza globulele roşii în care se află acele enzime.”Nu există niciun risc ca Viagra să aibă acelaşi efect asupra globulelor roşii sănătoase, deoarece medicamentul vizează fosfodiesterazele parazitului”, a precizat Catherine Lavazec, coautoare a studiului.Cercetătorii de la două institute pariziene – Institutul Cochin, Institutul Pasteur – şi de la London School of Tropical Medicine speră că, prin modificarea substanţei active din Viagra, pentru a evita efectul erectil sau prin folosirea unor molecule similare lipsite de acest efect secundar, va fi posibilă stoparea transmiterii parazitului. De altfel, autorii studiului s-au concentrat pe stoparea propagării maladiei prin intermediul ţânţarilor, nu pe tratarea în sine a bolii. Este o strategie originală, care are meritul de a potenţa un aspect foarte puţin studiat în testele care au vizat transmiterea maladiei.