Darius Vâlcov, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupa de acesta, de primar, senator şi ministru.Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosar lui Darius Bogdan Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, judeţul Olt, fost ministru al Finanţelor, în prezent senator, propunând menţinerea măsurii arestului preventiv şi în timpul judecării cauzei.În acelaşi dosar, procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Minel Florin Prina, fost primar al municipiului Slatina, pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la spălare de bani.Omul de afaceri Lucian Petruţ Şuşală, aflat tot în arest la domiciliu, va fi judecat pentru complicitate la trafic de influenţă, complicitate la spălare de bani şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.De asemenea, Petre Bogdan Timofte şi Constantin Cristian Tomescu au fost trimişi în judecată, cu măsura controlului judiciar, aceştia fiind acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.Procurorii cer magistraţilor de la instanţa supremă care vor judeca dosarul să menţină măsurile preventive şi asigurătorii luate în timpul urmăririi penale în cazul lui Prina, Şuşală, Timofte şi Tomescu.Potrivit rechizitoriului trimis instanţei, în 2009, administratorul unei societăţi comerciale i-a cerut lui Darius Vâlcov, care atunci era primar al municipiului Slatina, să intervină la factori de decizie de la SC Compania de Apă Olt SA, pentru a câştiga licitaţii de lucrări pentru obiective din Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti. În schimbul intervenţiei sale, omul de afaceri i-ar fi promis lui Darius Vâlcov că îi dă 20 la sută din valoarea sumelor încasate (fără TVA) din contractele de execuţie a lucrărilor.”Propunerea a fost făcută în contextul în care, în luna noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul «Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt», al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional, finanţarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile. În cadrul acestui proiect au fost încheiate trei contracte, respectiv «Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava», «Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina» şi «Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt»”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.La procedurile de licitaţie pentru atribuirea celor trei contracte, membrii comisiei, la îndemnul lui Darius Vâlcov, ar fi eliminat abuziv din caietul de sarcini unele condiţii de eligibilitate, pentru a favoriza astfel firma omului de afaceri, susţin anchetatorii.Astfel, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, fiind semnate contracte cu Compania de Apă Olt, pentru mai multe lucrări, în valoare de 78.201.552,15 lei.Darius Vâlcov şi omul de afaceri ar fi convenit ca sumele de bani promise în schimbul intervenţiei fostului ministru să fie date doar în numerar, în lei şi la sediul firmei. Astfel, în perioada ianuarie-martie 2011, Vâlcov s-ar fi prezentat periodic la sediul societăţii, unde ar fi primit de la administratorul acesteia, suma totală de 1,2 milioane de lei, în trei tranşe de câte 400.000 de lei.Anchetatorii susţin că Darius Vâlcov primea câte o tranşă de bani „ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii”.Vâlcov ar fi primit banii în sediul SC Tehnologica Radion, deţinută de Theodor Berna, se arăta în referatul cu propunere de arestare preventivă a lui Minel Prina şi a omului de afaceri Lucian Petruţ Suşală.”La momentul efectuării plăţilor de către Compania de Apă Olt, Vâlcov Darius se prezenta la sediul SC Tehnologica Radion, după ce îl suna în prealabil pe telefonul mobil aspecte confirmate de angajaţi. Remiterea sumelor de bani către Vâlcov s-a realizat în pungi de plastic în tranşe cuprinse între 400.000 şi 1.000.000 de lei, provenienţa banilor remişi fiind justificată de omul de afaceri ca fiind din vânzarea unor terenuri proprietate personală sau din retrageri în numerar din contul personal”, scriau procurorii în referat.Darius Vâlcov mai este acuzat că, în perioada aprilie-decembrie 2011, a primit de la omul de afaceri, prin intermediul fostului primar Minel Florin Prina, suma totală de 2,5 milioane de lei, în cinci tranşe a câte 500.000 de lei, banii fiind daţi lui Prina, în municipiul Slatina.Vâlcov ar mai fi primit, în perioada 2012- 2013, de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 de lei.”În scopul disimulării provenienţei ilegale a banilor, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a iniţiat şi derulat, cu ajutorul celorlalţi inculpaţi şi a altor persoane interpuse, un mecanism financiar fictiv între firma omului de afaceri şi o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens”, potrivit rechizitoriului.Procurorii au stabilit că transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul şi prin intermediul lui Lucian Petruţ Suşală, Petre Bogdan Timofte, Constantin Cristian Tomescu şi a altor oameni de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului şi viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăţi comerciale. Aceştia ar fi creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula provenienţa şi destinaţia reală a sumelor de bani.”Contractele încheiate între aceste firme, precum şi facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realităţii. Acest mecanism a avut drept rol, pe lângă disimularea sumei de 3.080.000 lei şi transferul bunurilor provenite din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, sub forma unor opere de artă şi sub forma unor servicii, amenajări şi bunuri, în beneficiul unui hotel din municipiul Slatina, pe care inculpatul Vâlcov Bogdan Darius îl deţinea şi controla prin interpuşi”, au mai scris procurorii în rechizitoriu.Darius Vâlcov mai este acuzat şi că, începând din 2011, a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu şapte firme pe care le deţine în fapt şi pe care le administrează, prin interpuşi, obţinând astfel foloase de 2.272.200 de lei.Potrivit anchetatorilor, Darius Vâlcov ar fi obţinut mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei.Anchetatorii susţin că banii şi bunurile au fost depozitate într-un seif. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că seiful se afla în casa deputatului PSD Daniel Bărbulescu, prieten al fostului ministru al Finanţelor.Procurorii au pus sechestru asigurător pe trei lingouri din aur, în valoare de 465.355 de lei, 172 de opere de artă, în valoare de 2.558.658 de lei, 63.010 de lire sterline, 290.334 de euro şi 73.077 de dolari. De asemenea, a fost instituit sechestrul asigurător prin poprirea sumelor de 90.000 de dolari, 1.322.950 de lei şi 600.000 de lei.”Toate aceste bunuri şi sume de bani au ajuns în posesia inculpatului Vâlcov Darius Bogdan, cu excepţia sumei de 600.000 lei care a rămas în contul unei societăţi comerciale”, au precizat anchetatorii.Darius Vâlcov a stat în arest la domiciliu din 26 martie până în 2 aprilie, când a fost arestat preventiv.Procurorii DNA au făcut, în 26 martie, şase percheziţii în localităţi din judeţul Olt, în municipiul Slatina şi în Bucureşti, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziţionate de Darius Vâlcov, prin interpuşi, de la case celebre de licitaţii, cu bani presupus obţinuţi din fapte de corupţie. În urma percheziţiilor, anchetatorii au găsit 101 tablouri, pe care figurează semnătura unor pictori celebri, cum ar fi Pablo Picasso (două gravuri şi un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, Horia Bernea sau Octav Băncilă, potrivit DNA.Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că fostul ministru al Finanţelor a predat procurorilor 47 de tablouri, pe lângă cele peste 100 de opere de artă ridicate deja de anchetatori. Tablourile predate au fost inventariate şi predate unui muzeu.Potrivit surselor citate, Darius Vâlcov intenţiona să deschidă o galerie de artă în Bucureşti, iar în acest scop luase un spaţiu şi începuse amenajarea, dar, din cauza cercetărilor, ar fi ascuns tablourile la patru persoane de încredere. Anchetatorii ar fi găsit unele tablouri prin dulapuri sau pe sub paturi, din cauza faptului că Vâlcov şi oamenii săi de încredere s-ar fi grăbit să le ascundă.Galeria de artă pe care Darius Vâlcov intenţiona să o deschidă în Capitală este pe strada Stockholm, din Sectorul 1, unde anchetatorii au găsit la percheziţii 29 de tablouri. Darius Vâlcov ar fi dat un milion de lei unui intermediar, în 2013, pentru achiziţia de tablouri, au precizat sursele citate.Operele de artă găsite de procurori la adresa din Sectorul 1 sunt semnate, printre alţii, de Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Corneliu Baba, Nicolae Vermont, Nicolae Dărăscu, Mircea Mihai Ciobanu, Rudolf Negely, Ştefan Câlţia, Adam Bălţatu, Aurel Băieşu, Dumitru Ghiaţă, Iosif Iser, Samuel Mutzner, George Catargi, Francisc Chiuariu, Constantin Piliuţă, Constantin Păuleţ, Andy Worhol şi Mihai Sârbulescu. Tot la aceeaşi adresă au fost găsite şi obiecte decorative semnate Pablo Picasso şi Victor Brauner, au spus sursele citate.Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012. În 27 martie 2012, Darius Vâlcov şi-a anunţat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcţia de primar în 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Darius Vâlcov a fost reales primar al Slatinei cu peste 80 la sută din voturi, dar a renunţat la funcţie câteva luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, când a fost ales senator de Olt din partea PSD.Din august 2014 şi până în decembrie 2014, Darius Vâlcov a fost ministru delegat pentru Buget, iar de la sfârşitul anului trecut şi până în 20 martie 2015 a fost ministru al Finanţelor Publice.