Documente conţinând informaţii clasificate secrete de stat, emise anterior datei de 31 decembrie 1989 de către Ministerul Muncii, precum accidente de muncă, corelaţia dintre producţie, fondul de salarii, productivitatea muncii şi salariul mediu, amplasarea CNE Cernavodă, vor fi declasificate.Decizia de declasificare a fost adoptată de Guvern, cu argumentul că aceste documente, aflate în arhiva ministerului, au termene depăşite, iar conţinutul nu mai prezintă importanţă pentru securitatea naţională.Între documentele declasificate se regăsesc unele referitoare la situaţii ale unor accidente de muncă, corelaţia dintre producţie, fondul de salarii, productivitatea muncii şi salariul mediu în principalele ramuri ale economiei, plata unor drepturi salariale, salarizarea cadrelor militare detaşate în cadrul ministerelor, protecţia muncii, planuri de import şi export, recrutarea forţei de muncă, modul de salarizare; aspecte legate de proiectul de amplasare al Centralei nuclear-electrice Cernavodă.Documentele declasificate prin actul normativ adoptat de Guvern vor fi gestionate şi consultate conform Legii arhivelor naţionale.