Breaking News

INCIDENT China – SUA: Pentagonul, îngrijorat de activitatea marinei chineze într-o zonă disputată. „Există riscul izbucnirii unui război”

P-8A-Poseidon1Marina chineză a avertizat miercuri – de opt ori – un avion militar de supraveghere aparţinând Statelor Unite să părăsească spaţiul aerian al unor insule artificiale pe care Beijingul le-a construit într-o zonă disputată în Marea Chinei de Sud, relatează CNN, prezent la bordul avionului.Insulele artificiale şi prezenţa militară masivă chineză au alarmat Pentagonul, care efectuează zboruri de supraveghere în regiune pentru a arăta fără echivoc faptul că Statele Unite nu recunosc revendicările teritoriale ale Chinei. Aliaţii din regiune ai americanilor sunt, la rândul lor, îngrijoraţi.Fostul director adjunct al CIA Michael Morell a declarat pentru CNN, în noaptea de miercuri spre joi, că această confruntare arată că există riscul izbucnirii unui război între Statele Unite şi China.O echipă a postului american a primit acces exclusiv în timpul unei misiuni aeriene de supraveghere a apelor disputate, precizează CNN, aratând că Pentagonul a dorit astfel să atragă atenţia asupra provocării reprezentate de insulele artificiale chineze.Un avion de supraveghere de tip P8-A Poseidon – cea mai avansată aeronavă americană de acest tip, care este totodată un vânător de submarine – a coborât până la altitudinea de 4.500 de metri deasupra insulelor.”Aici Marina chineză… Aici marina chineză… Vă rugăm să plecaţi… pentru a evita o neînţelegere”, s-a auzit o voce, într-o transmisie radio receptată la bordul aeronavei în care se afla echipa CNN.Pentagonul a declasificat pentru prima dată înregistrări video care surprind activitatea Chinei în regiune şi înregistrări audio în care chinezii provoacă o aeronavă americană.Potrivit CNN, Statele Unite analizează atât posibilitatea efectuării unor zboruri la o altitudine şi mai mică, cât şi trimiterea unor nave de război în imediata apropiere a acestor insule, în cadrul unei noi prezenţe, „mai robuste”, în regiune.Imediat după transmisie, aeronava a observat şi sursa acesteia – o insulă artificială situată la aproximativ 1.000 de kilometri de coastele chineze.Marea Chinei de Sud face obiectul a numeroase revendicări teritoriale asupra unei zone bogate în peşte, în subsolul căreia s-ar afla zăcăminte importante de resurse naturale.Misiunea de miercuri a vizat în mod special monitorizarea activităţilor chineze pe trei insule care în urmă cu trei luni erau doar nişte recife care abia ieşeau din apă. În prezent, ele au devenit proiecte masive de construcţii, despre care Statele Unite afirmă că urmează să găzduiască instalaţii militare.Această creare de noi teritorii în Marea Chinei de Sud face parte dintr-un efort militar chinez mai amplu care vizează, în opinia unora, provocarea dominaţiei americane în regiune, după ce Beijinul şi-a lansat primul portavion, îşi echipează rachetele nucleare cu focoase multiple, dezvoltă rachete împotriva navelor de război iar în prezent construieşte baze militare la mare depărtare de ţărm.”Încerc să înţeleg, ca oricine altcineva, ce urmăreşte (China) aici. Am observat recent o sporire a activităţii în legătură cu ceea ce pare să fie construirea unei infrastructuri militare”, a declarat căpitanul Mike Parker, comandantul flotei de avioane de supraveghere de tip P8 şi P3 mobilizate în Asia, pentru echipa CNN de la bordul aeronavei.”Am fost provocaţi acum de 30 de minute de Marina chineză. Cred că (semnalul) provenea de la instalaţia aceasta”, a continuat Parker, arătând cu degetul o staţie de radar de alertă rapidă amplasată pe o insulă artificială, la reciful Fiery Cross, aflat sub controlul Chinei – care a staţionat aici 200 de militari şi a demarat lucrări în vederea construirii unui port şi unei piste de aterizare – şi revendicat de Filipine, Vietnam şi Taiwan.În doar doi ani, China a extins suprafaţa recifului cu aproximativ 800 de hectare, într-o zonă în care adâncimea apei este de aproximativ 90 de metri.Într-o înregistrare video efectuată de avinul de tip P8, în afară de radarul de alertă rapidă, pe insulă – numită de unii „portavionul care nu poate fi scufundat” – se pot vedea barăci militare, un turn militar de control şi o pistă care poate fi utilizată de toate tipurile de avioane din dotarea armatei chineze,”Traficul de suprafaţă este evident intens”, a declarat pentru CNN locotenent-comandorul Matt Newman din carlinga avionului de supraveghere, precizând că se referă la nave de război şi ale Pazei de Coastă chineze. „Au radare aeriene, deci există şanse mari să fim urmăriţi”, adaugă el.Dovada, comentează CNN, este faptul că Marina chineză a cerut avionului de tip P8 să părăsească spaţiul aerian de opt ori în cursul acestei singure misiuni.De fiecare dată, piloţii americani au răspuns că aeronava zboară în spaţiul aerian internaţional.Este o înfruntare aeriană militară, dar avioane civile pot fi prinse la mijloc, subliniază CNN.Cu cât China construieşte mai mult, cu atât avertismentele Marinei chineze sunt mai frecvente şi mai agresive, au declarat comandanţi americani pentru post.Atât la reciful Fiery Cross, cât şi la reciful Mischief, care fac parte din arhipelagul Spartly, numeroase utilaje lucrau de zor, luând nisipul de fundul oceanic şi proiectându-l în atmosferă, în coloane imense, pentru a crea uscat.”Vedem acest lucru zilnic”, a declarat Parker. „Cred că lucrează inclusiv în weekend, pentru că-i vedem mereu”, adaugă el.