Ponta: Am vorbit de două ori cu președintele despre dublarea alocațiilor; bugetul nu este sac fără fund

pontaPremierul Victor Ponta a afirmat că a vorbit de două ori cu președintele Klaus Iohannis în cursul zilei de miercuri despre dublarea alocațiilor pentru copii și i-a transmis șefului statului informații despre impactul bugetar al acestei măsuri. „Eu l-am sunat pe președinte astăzi la ora 12 când am auzit despre discuția din Parlament. I-am spus. Apoi am vorbit iar la ora 15, la depunerea jurământului (noului ministrul al Dezvoltării-n.r.). Nu pot să vorbesc în numele președintelui, se va pronunța domnia sa. Dar, oricum, a știut înainte de vot și după vot de la mine pentru că era o problemă serioasă și m-am gândit că e normal să știe”, a afirmat Ponta la România TV. Premierul a explicat că banii necesari pentru această măsură există pentru acest an și a cerut sprijinul Parlamentului la construcția bugetului pe anul viitor. „Banii îi avem pentru anul ăsta dar anul viitor, când facem bugetul mare, am nevoie de sprijinul Parlamentului că banii îi găsim, dar dacă iar se vine cu amendamente cu ‘să triplăm la nu știu care, să triplăm la ăia’ n-o să se poată, pentru că bugetul ăsta nu e un sac fără fund și până acum l-am gestionat bine în trei ani de zile”, a precizat Ponta. Întrebat dacă nu va avea sprijinul Parlamentului pentru susținerea măsurii și pentru 2016, Ponta a replicat: „Bugetul trebuie să se închidă, se închide în colaborarea Guvern-Parlament. (…) Dar, cum dacă n-am sprijinul Parlamentului pentru buget? N-am sprijinul pentru buget, vine alt guvern, că nu există guvern care n-are buget. Avem în acest moment, însă (…) cu siguranță o să tăiem din alte părți, pentru că nu ne-au zis „acești 1,8 miliarde îi luați de la Sănătate, de la Educație, de la drumuri, de undeva”.