Proiectul de management integrat al traficului, în atenția procurorilor DNA

trafic in atentieO echipă din cadrul DNA București a efectuat în această săptămână o nouă serie de verificări la Primăria Iași, de această dată fiind vizate documentele care atestă implementarea proiectului de management integrat al traficului în municipiu. Informația a fost confirată miercuri, 20 mai, chiar de viceprimarul Mihai Chirica, în cadrul unei întâlniri cu presa.  ”După cum știți , în acest moment se află în curs de elaborare o cercetare  penală pentru câteva proiecte europene. Cei de la DNA au venit să-și culeagă datele pentru proiectul de management al traficului. Toată echipa care lucrează la acest proiect a pus la dispoziția procurorilor documentele, începând de la procedura de achiziții și terminând cu procedura de implementare”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. El a precizat că procurorilor le-au fost puse la dispoziție atât biroul său, cât și camera 23, pentru ca aceștia să-și poată face cât mai bine treaba. ”Nu avem niciun fel de informații asupra existenței unei eventuale infracțiuni, sau dacă se caută sau nu un anumit lucru, ci pur și simplu, procurorii se află în faza de căutare a unor date”, a mai spus viceprimarul.  Sistemul de management al traficului, proiect care presupune optimizarea fluxului de mașini în principalele intersecții din oraș, prevede semaforizarea centralizată a unui număr 90 de intersecţii din oraş. Proiectul are o valoare de 91 milioane lei, urmând să conducă, în final, la fluidizarea traficului rutier şi pietonal, precum şi la reducerea numărului de accidente şi ambuteiaje, dar şi la scăderea poluării. Statistic, concretizarea proiectului presupune montarea în 90 de intersecţii a 1.242 de semafoare, 1.979 de indicatoare rutiere, 72 de automate de dirijare a circulaţiei, 633 de camere de detecţie, 59 de echipamente pentru supraveghere, toate fiind coordonate de un dispecer amplasat într-o clădire de 380 de metri pătraţi. Sistemul astfel creat va duce la reducerea timpului de călătorie pe principalele axe ale municipiului Iaşi, în ora de vârf, în medie, cu aproximativ 17%, în primul an după finalizarea proiectului. Autoritățile locale apreciază că, datorită acestui sistem de management al traficului, aproximativ 50.000 locuitori ai municipiului sau persoane aflate în tranzit vor putea circula mult mai rapid între diferite puncte ale oraşului. Finalizarea proiectului urmează să aibă loc în această toamnă. (E.M.)