Întruniți în ședință extraordinară, consilierii județeni ieșeni l-au desemnat miercuri, 20 mai, pe vicepreședintele Victorel Lupu (PSD) în funcția de președinte interimar al instituției, în locul liberalului Cristian Adomniței, aflat în prezent în arest la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, în dosarul deschis de procurorii anticorupție în care acesta este acuzat de favorizarea făptuitorului și fals intelectual, într-o anchetă care privește promovarea imaginii județului. În favoarea alegerii lui Victorel Lupu în funcția de președinte interimar al Consiliului Județean Iași s-au pronunțat 27 din cei 28 de consilieri județeni prezenți la ședință. Tot în cadrul ședinței de miercuri a CJ Iași, consilierul PLR Victor Chirilă a fost ales în funcția de vicepreședinte al acestei instituții, în locul social democratului Victorel Lupu. (E.M.)