CUTREMUR cu magnitudinea de 4,2 în sud-estul Angliei

cutremUn cutremur cu magnitudinea de 4,2 a avut loc în noaptea de joi spre vineri în comitatul Kent, în sud-estul Angliei, potrivit British Geological Survey (BGS), relatează BBC News online.Seismul a fost localizat în apropiere de oraşul Sandwich, la o adâncime de 15 kilometri, la ora locală 2.52 (4,52, ora României).Locuitori din alte zone, inclusiv la Margate, Canterbury and Southend-on-Sea şi Essex, afirmă că au resimţit cutremurul.Poliţia din Kent a anunţat că a primit un număr de apeluri telefonice, dar că nu au fost raportaţi răniţi şi nici pagube importante.Centrul Seismologic Europeano-Mediteranean (EMSC), care monitorizează activitatea seismică pe continent, a înregistrat, de asemenea, cutremurul.Un martor a scris într-un mesaj postat pe site-ul Centrului că seismul a durat între două şi patru secunde. Alţii afirmă că au fost zguduite clădiri, iar alţii că au fost treziţi din somn de undele seismice.Poliţia a anunţat că a început să primească semnalări despre cutremur Kent către ora locală 2.57 (4.57, ora României).Pompierii şi serviciile de salvare anunţă că nu le-au fost semnalate pagube importante sau răniţi.Pe de altă parte, cutremurul din sud-estul Angliei, cu magnitudinea de 4,4 potrivit Biroului Central Seismologic Francez (BCSF), a fost resimţit, în noaptea de joi spre vineri, în departamentul francez Pas-de-Calais (nord), au anunţat pompierii francezi, relatează L’Obs.Centrul operaţional pentru incendii şi salvare (Codis) de la Pas-de-Calais a declarat pentru AFP că a primit „cinci apeluri de la persoane care au spus că au resimţit un cutremur puternic”.Aceste apeluri telefonice proveneau de la Calais, Boulogne-sur-Mer şi Arras. Pompierii nu au efectuat nicio intervenţie.BCSF localiza epicentrul cutremurului, vineri, pe site, în sud-estul extrem al Angliei, în Kent.