Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu spune că Liviu Dragnea a fost condamnat nu pentru că l-a suspendat pe Traian Băsescu, ci „fiindcă a pus morţii să voteze”, iar Victor Ponta trebuie să plece din fruntea Guvernului „pentru că nu îi lasă pe cei vii din diaspora să îşi exercite dreptul de vot”.Teodor Atanasiu a afirmat, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Alba Iulia, că trebuie să înţeleagă toată lumea de ce moţiunea de cenzură pe care PNL urmează să o depună luna viitoare trebuie să treacă în Parlament, şi anume pentru că Victor Ponta trebuie să plece din funcţie întrucât „refuză un drept fundamental unui cetăţean român”, transmite corespondentul MEDIAFAX.”Mie îmi place cum minte Victor Ponta, dar trebuie să ştiţi că Liviu Dragnea a fost condamnat de justiţie nu fiindcă l-a suspendat pe Băsescu din funcţie, ci fiindcă a pus morţii să voteze, iar Ponta trebuie să plece pentru că nu îi lasă pe cei vii din diasporă să-şi exercite dreptul de vot. Acestea sunt problemele majore cu care ne confruntăm, cică într-o Românie europeană democratică; cu un prim-ministru care refuză un drept fundamental unui cetăţean român”, a spus Atanasiu.El a adăugat că acestea sunt problemele reale cu care luptă PNL şi nu alte probleme false, de bârfe sau picanterii. Copreşedintele PNL Alina Gorghiu, prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu şi Ludovic Orban au participat, duminică, la Alba Iulia, la o serie de acţiuni care au încheiat manifestările organizate la nivel naţional pentru a marca împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal.Sâmbătă, Alina Gorghiu a anunţat, la Piteşti, în cadrul Consiliului Naţional al PNL, depunerea în Parlament, pe 5 iunie, a moţiunii de cenzură la adresa Guvernului, pe tema votului prin corespondenţă.”E singurul lucru care ne mai lipsea. Avem premier, avem program de guvernare, ne mai trebuie moţiune de cenzură. Pe scurt, 5 iunie, tema este pe una pe care nu o putem refuza românilor din diaspora, votul prin corespondenţă”, afirma Alina Gorghiu, în aplauzele reprezentanţilor PNL.Liviu Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, decizia luată de instanţa supremă nefiind definitivă.Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.Anchetatorii spuneau că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt. Aceştia au fost trimişi în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării