Aproape jumătate dintre români se tem să vorbească în public, în timp ce cinci la sută spun nu ar putea să o facă niciodată, teama lor atingând cote maxime, potrivit unui studiu realizat de agenţia Rogalschi Damaschin.Majoritatea oamenilor resimt un nivel mai crescut de anxietate când vine vorba de vorbitul în public, însă pentru unii acesta poate reprezenta o reală problemă, potrivit studiului citat.Aproape 5% dintre respondenţi nu ar putea vorbi niciodată în public, teama lor atingând cote maxime.În acelaşi timp, unul din patru români vorbeşte în public doar dacă este obligat să o facă. Cei care reuşesc însă să-şi învingă teama au probleme atât cu construirea discursului, cât şi cu prezentarea acestuia – însă au curajul de a se ridica să spună ceva (16%), iar 37% au emoţii atunci când iau cuvântul, potrivit cercetării. Atunci când se ridică în picioare ca să ţină un discurs, aproape 40% dintre cei chestionaţi simt un gol în stomac, iar o persoană din patru simte că „i s-a golit creierul” şi că nu mai are nicio idee. Doar 19% dintre respondenţi declară că reuşesc să se adune şi să prezinte ideile într-un mod fluent.De cele mai multe ori, teama de a vorbi în public se manifestă prin tremuratul vocii (44% dintre respondenţi). Totodată, 26% dintre respondenţi menţionează imposibilitatea de a stabili şi susţine contactul vizual cu cei din public. Alţi 17% dintre respondenţi susţin că îşi pierd şirul ideilor şi se bâlbâie în timpul discursului, în timp ce 14% dintre ei simt că le tremură picioarele şi nu ştiu cum să îşi mişte mâinile.Teama de a vorbi în public este influenţată şi de mărimea publicului. Cei mai mulţi dintre participanţii la sondaj declară că ar resimţi emoţii în faţa unui public mai mare de 10 persoane (63%), iar 13% dintre ei chiar şi numai de la două persoane în sus. Doar 24% dintre respondenţi declară că vorbitul în public devine o problemă abia de la 100 de persoane în sus.Majoritatea participanţilor la sondaj nu cunosc tehnici de control al emoţiilor, utile în cazul situaţiilor care implică vorbitul în public (75%). Dintre cei care cunosc câteva tehnici de control al emoţiilor, 32% menţionează controlul respiraţiei şi controlul pauzelor din vorbire. De asemenea, unii dintre ei au mai indicat controlul mişcărilor în faţa publicului (22%) şi poziţionarea mâinilor (14%).Sondajul „Care este atitudinea românilor faţă de vorbitul în public?” a fost realizat la comanda Self Trust Academy, online, în perioada 18 – 21 mai, pe un eşantion de 1.175 de respondenţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani, din mediul urban. Peste 47% dintre respondenţi sunt absolvenţi de studii superioare, iar peste 21% au finalizat studii de master. Cei mai mulţi – aproape o cincime dintre participanţii la studiu – lucrează în domeniul comerţului şi marketingului, 17% activează în domeniul energiei, resurselor, construcţiilor, imobiliarelor şi industriei auto, iar alţi 16% au ca domenii de activitate educaţia, trainingul, consultanţa, managementul.