Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că îi pare rău de situaţia în care se află Vasile Blaga, arătând că ştie prin ce trece acesta, el amintind de situaţia fratelui său.”Foarte rău îmi pare ( pentru Vasile Blaga – n.r.), ştiu prin ce trece, pentru că am trecut şi eu cu fratele meu. Ştiu prin ce trece”, a spus Băsescu, întrebat, într-o emisiune a postului B1TV, dacă îi pare rău pentru Vasile Blaga, având în vedere situaţia prin care trece în această perioadă.Întrebat dacă a mai vorbit cu Blaga, Băsescu a spus: „Nu aş vrea să deschidem subiectul”.Andrei Rudeanu, ginerele copreşedintelui PNL Vasile Blaga, a fost arestat, vineri, de Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 600.000 de euro.Surse judiciare au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că numele copreşedintelui PNL Vasile Blaga apare în dosarul de evaziune fiscală în care este urmărit penal ginerele acestuia, Andrei Rudeanu, respectiv într-o declaraţie făcută în calitate de martor de către şeful firmei de pază Nei Guard, Mihai Neicu, cercetat şi el pentru acelaşi gen de fapte.Copreşedintele PNL Alina Gorghiu spune că nu crede că Vasile Blaga este implicat în dosarul în care ginerele său, Andrei Rudeanu, a fost arestat preventiv, cu atât mai mult cu cât doar Parchetul sau instanţele pot „să implice pe cineva într-o cauză penală”, iar acestea nu au făcut-o.La rândul său, Vasile Blaga a negat, în aceeaşi conferinţă de presă, acuzaţiile conform cărora ar fi intervenit la patronul unei firme de protecţie şi pază pentru ca acesta să îl ajute pe ginerele său să obţină contracte de pază cu instituţii de stat şi private.”Dacă aş fi vrut să intervin – dar nu am intervenit – puteam să o fac şi singur, puteam să o fac şi prin alţii, nu printr-o firmă privată. Ce treabă are o firmă privată să meargă să roage să se facă alte contracte pentru o altă firmă privată? Eu sper ca acele contracte să fie făcute legal, dacă nu, vor răspunde. Pe de altă parte, spun foarte clar: sigur că mă doare situaţia în care este ginerele meu. Mă doare, chiar dacă am avut destule discuţii în timp. (…) Am un nepot, este tatăl lui, este soţul fiicei mele, dar cine a greşit să plătească”, a spus Blaga.