Victoria conservatorului Andrzej Duda în alegerile legislative de duminică din Polonia constituie un avertisment sever pentru liberalii de centru din Platforma Civică (PO), aflați la guvernare, în perspectiva scrutinului parlamentar din această toamnă, comentează presa apărută luni în Polonia, potrivit AFP. Conform publicației Polska The Times, ‘alegătorii au spus ‘ajunge!’ Platformei Civice’, partidul aflat la putere de aproape opt ani și apropiat președintelui în funcție, Bronislaw Komorowski, învinsul lui Andrzej Duda. Victoria lui Duda, un jurist puțin cunoscut în vârstă de 43 de ani, urmează să fie confirmată oficial luni, dar a fost deja recunoscută de contracandidatul său. Un sondaj la urne a indicat un scor de 53% în favoarea lui Andrzej Duda, față de 47 de procente revenite președintelui în funcție. ‘Polonezii doresc schimbări. Ei au acordat un cartonaș galben Platformei Civice și riscă să-i acorde unul roșu la alegerile legislative’, observă Polska The Times, calificând acest partid drept ‘o formațiune de pisici grase, instalate confortabil pe o canapea’. În aceeași notă comentează și cotidianul conservator Rzeczpospolita, potrivit căruia ‘politicienii din PO s-au obișnuit să guverneze’. ‘Pentru ei, puterea nu este o datorie, ci un privilegiu. Tocmai au primit o lecție’, scrie publicația poloneză, întrebându-se în legătură cu marja de independență a președintelui ales în raport cu partidul său Dreptate și Justiție (PiS). Anticipând scrutinul legislativ din toamnă, Gazeta Wyborcza (centru-stânga) apreciază că Platforma Civică ‘va înfrunta încă o dată un PiS întărit de această primă victorie, în timp ce electoratul tânăr din marile orașe a abandonat în mod vizibil PO’. Același jurnal amintește că, în 2005, alegerea la președinție a lui Lech Kaczynski (fratele geamăn al lui Jaroslaw), decedat ulterior în catastrofa aviatică de la Smolensk, în Rusia, în 2010, a deschis calea către preluarea puterii de partidul lor conservator și populist.