Ban Ki-moon: UE trebuie să facă mai mult pentru a-i ajuta pe imigranți

Ban Ki-moonUniunea Europeană (UE) trebuie să facă mai mult pentru a-i ajuta pe imigranții care traversează Marea Mediterană, a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, marți, la Dublin, în contextul în care o operațiune navală a UE așteaptă undă verde din partea ONU, relatează AFP. Europa ‘poate furniza mai mult ajutor’, a declarat el în cadrul unei conferințe de presă susținute împreună cu premierul irlandez Enda Kenny, făcând apel la consolidarea operațiunilor de salvare în Mediterana. ‘Fac apel la liderii europeni să rezolve această problemă de o manieră completă și selectivă’, a adăugat el, precizând că orice abordare ar trebui să atace și ‘rădăcinile’ problemei în țările de origine. ‘Mai întâi trebuie să facem tot posibilul pentru a salva vieți’, a mai declarat secretarul general al ONU. UE a dat undă verde săptămâna trecută înființării unei operațiuni navale militare, ‘EU Navfor Med’, pentru combaterea traficanților care îi trec pe imigranți dintr-o parte în alta a Mediteranei. Misiunea, care va antrena desfășurarea de nave de război și de avioane de supraveghere ale armatelor europene în largul Libiei, necesită acordul ONU. Comisia Europeană (CE) a dezvăluit un plan de acțiune pentru imigrație care prevede cote obligatorii pentru asigurarea unei distribuții echitabile a refugiaților și, în caz de criză, transferul solicitanților de azil între statele UE. Însă anumite state membre, printre care Marea Britanie și Franța, se opun acestui plan. Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), peste 34.500 de migranți au ajuns în Italia de la începutul anului și circa 1.770 au murit sau sunt dați dispăruți, ceea ce reprezintă peste jumătate din cei 3.300 de morți înregistrați în anul 2014.