Cinci senatori cer președintelui Iohannis demiterea Liviei Stanciu și a Codruței Kovesi

calin popescu tariceanu2Cinci senatori, printre care și președintele Camerei Superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu, i-au solicitat marți, printr-o scrisoare, președintelui Klaus Iohannis să le înlăture, prin demitere ori prin demisie, pe Livia Stanciu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, și Laura Codruța Kovesi, șeful DNA, pentru încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale Marianei Rarinca.

„Avem onoarea de a vă ruga să dați curs următoarei solicitări pe care v-o adresăm în calitate de membri ai Senatului României și de liberali. Permiteți-ne mai întâi să evocăm evenimentul a cărui gravitate ne-a determinat să vă scriem. Pe 21 mai, Curtea de Apel din București a stabilit definitiv nevinovăția cetățeanului Mariana Rarinca. Judecătorii au constatat că aceasta a petrecut mai mult de șase luni în arest preventiv pentru o faptă pe care nu a comis-o și pentru care nu au existat vreodată probe. Doamna Rarinca, un cetățean fără influență ori legături politice, a fost arestată pe nedrept și cu sfidarea oricăror garanții constituționale de către Direcția Națională Anticorupție, condusă de Laura Codruța Kovesi, în urma unui denunț calomnios făcut de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu”, se arată în scrisoarea trimisă miercuri președintelui Iohannis de senatorii Călin Popescu-Tăriceanu, Daniel Barbu, Petru Ehegartner, Ioan Ghișe și Nicolae Nasta.

Cei cinci susțin că „drepturile și libertățile fundamentale ale unui cetățean obișnuit au fost încălcate de către doi înalți magistrați în mod deliberat și cu rea-credință” și cer șefului statului să folosească atât instrumentele constituționale și legale de care dispune, cât și autoritatea morală inerentă instituției Președintelui României „pentru a le înlătura, prin demitere ori prin demisie, din funcțiile pe care le ocupă în mod nedemn pe doamnele Livia Stanciu și Laura Codruța Kovesi”.
Semnatarii scrisorii îi mai cer președintelui Iohannis să solicite Consiliului Superior al Magistraturii declanșarea unei anchete disciplinare care să determine dacă Stanciu și Kovesi mai îndeplinesc condițiile profesionale și morale pentru a activa în magistratură.
„Vă rugăm să utilizați poziția pe care o aveți în Consiliul Superior al Magistraturii prin efectul atribuțiilor dumneavoastră constituționale pentru a solicita Consiliului declanșarea unei anchete disciplinare pe numele celor doi magistrați, pentru a determina dacă aceștia mai îndeplinesc condițiile profesionale și morale pentru a activa în magistratură. Avem convingerea, Domnule Președinte, că împărtășiți indignarea noastră față de pervertirea noțiunii de stat de drept, oricum am defini-o, de către cei doi înalți magistrați. Dacă înțelegem statul de drept ca Rechtsstaat sau Etat de droit, acesta înseamnă limitarea puterii represive a statului și protecția sporită a sferei libertăților individuale față de abuzul autorităților publice; dacă înțelegem statul de drept ca rule of law, ne așteptăm să domnească legile și nu bunul plac al celor care ar putea manipula normele și procedurile legale în propriul lor interes”, susțin cei cinci senatori.
Aceștia consideră că „în acest moment există atât suspiciunea rezonabilă, cât și indicii temeinice că Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și Procurorul-Șef al Direcției Naționale Anticorupție au utilizat abuziv întregul dispozitiv al puterii represive a statului împotriva unui cetățean obișnuit doar pentru atingerea unui interes privat de natură patrimonială”.
Călin Popescu-Tăriceanu, Daniel Barbu, Petru Ehegartner, Ioan Ghișe și Nicolae Nasta îi adresează șefului statului rugămintea de a se „alătura neîntârziat și fără rezerve Parlamentului României în demersul acestuia de a modifica Codul de procedură penală în sensul eliminării arestului preventiv pentru infracțiunile comise fără violență și a înlocuirii ‘suspiciunii rezonabile’ prin ‘indicii temeinice’ ca precondiție pentru punerea în mișcare a acțiunii penale”.
„Avem în cazul Rarinca dovada scandaloasă și peremptorie a modului abuziv în care unii magistrați, chiar de cel mai înalt nivel, recurg la practica arestului preventiv în temeiul unor bănuieli a căror rezonabilitate nu poate fi argumentată. Este acum evident că arestul preventiv nu este o temere a oamenilor politici, ci un flagel real ce distruge viața și încalcă demnitatea a mii de cetățeni obișnuiți care au dreptul să se bucure de protecția legii. Nu trebuie să mai îngăduim ca cineva să mai cadă vreodată victimă bunului plac și intereselor oculte ale unora dintre cei însărcinați cu aplicarea legii”, se arată în scrisoarea publică a celor cinci senatori.