Radu Mazăre a demisionat din PSD, au declarat reprezentanți ai organizației județene ai acestei formațiuni politice. Secretarul executiv al PSD Constanța Cristinel Dragomir a confirmat pentru AGERPRES demisia lui Radu Mazăre. Radu Mazăre și-a depus anterior demisia din funcția de primar al municipiului Constanța, documentul olograf fiind scris în arestul central al Poliției Capitalei și înregistrat la Primăria Constanța vineri, 22 mai. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Constanța, Liviu Tramudana, demisia, transmisă către Consiliul Local Municipal și Primăria Municipiului Constanța, a fost înregistrată oficial și adusă la cunoștință prefectului județului Constanța, urmând să fie prezentată, formal, și în proxima ședință a Consiliului Local. Radu Mazăre se află în arest preventiv din 2 aprilie. Potrivit DNA, în perioada 2006 — 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, a solicitat și primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le deschidă în Constanța.