Președintele Chinei, Xi Jinping, va efectua o vizită oficială în Marea Britanie, în luna octombrie, prima a unui șef de stat chinez în ultimii zece ani, a anunțat Palatul Buckingham, relatează Reuters. În pofida unei creșteri a relațiilor economice între China și Marea Britanie, relațiile politice au fost tensionate ca urmare a protestelor pro-democrație în fosta colonie britanică Hong Kong. Președintele chinez Xi Jinping și soția sa Peng Liyua vor sta la Palatul Buckingham în cursul acestei vizite, prima după cea efectuată de președintele chinez Hu Jintao, în 2005. O vizită de stat include de obicei o vizită la Parlament și o întrevedere cu premierul. Prințul William, nepotul Reginei Elisabeta a II-a, a vizitat China în martie anul acesta, devenind primul membru al familiei regale care efectuează o vizită în această țară de la cea efectuată de regină și prințul consort Philip în 1986.