Ponta: România ar putea adopta unele noi decizii privind recunoaşterea Kosovo

Presedintele PSD, Victor Ponta face declaratii la finalul intalnirii dintre liderii PNL, PSD si PC pentru discutii pe tema initierii si depunerii motiunii de cenzura, la Palatul Parlamentului, in BucurestiRomânia ar putea adopta unele noi decizii privind recunoaşterea Kosovo, a declarat, marţi, în Albania, premierul Victor Ponta, amintind că, în 2008, România a decis să nu recunoască această provincie, dar adăugând că lucrurile s-au schimbat de atunci.”În 2008, România a decis să nu recunoască Kosovo. Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat de atunci. Guvernele s-au schimbat şi unele noi decizii privind recunoaşterea Kosovo ar putea fi luate”, a declarat Ponta unei televiziuni din Kosovo, marţi, în Albania, unde a participat la Summit-ul SEECP, declaraţie prezentată miercuri de către presa albaneză.În luna martie, Parlamentul European a adoptat o propunere de rezoluţie privind procesul de integrare europeană a Kosovo, prin care încurajează cele 5 state membre, inclusiv România,care nu au recunoscut încă independenţa fostei provincii sârbe, să facă acest lucru pentru a facilita normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Priştina.În 2008, Kosovo şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia, însă Belgradul refuză să o recunoască. Cinci state UE – Cipru, Grecia, România, Slovacia şi Spania – nu au recunoscut independenţa Kosovo.Pe 27 februarie 2015, premierul Albaniei, Edi Rama, aflat la Bucureşti, a solicitat României recunoaşterea provinciei Kosovo ca stat independent, arătând că, în opinia sa, rezolvarea acestei probleme va asigura securitatea regională şi va estompa anumite „tendinţe şi frustrări ale altor ţări vecine”.”Vin de repetate ori cu cererea de recunoaştere a independenţei ca stat a Kosovo şi, de asemenea, cu cererea ca România să ofere sprijin permanent ca această ţară să devină membră în această uniune a ţărilor în familia din care ea face parte. Noi avem convingerea că deja problema recunoaşterii statului Kosovo nu este o problemă bilaterală, ci este o problemă comună care ne priveşte pe toţi în sprijinul asigurării siguranţei regionale şi pentru a estompa anumite tendinţe şi frustrări altor ţări vecine”, a spus Edi Rama, după o întrevedere cu premierul Victor Ponta.În noiembrie 2013, aflat, de asemenea, la Bucureşti, premierul albanez arăta că apreciză atitudinea lui Ponta în problema Kosovo, fosta provincie sârbă care şi-a proclamat independenţa în 2008, şi preciza că aşteaptă cu nerăbdare ca recunoaşterea statului Kosovo de către România să aibă loc, apreciind că acest fapt va contribui la liniştea şi dezvoltarea regiunii.În vara aceluiaşi an, premierul Victor Ponta declarase că nu se fereşte să afirme că România trebuie să recunoască independenţa Kosovo.În martie anul trecut, ministru de Externe de atunci, Titus Corlăţean, susţinea însă că România nu şi-a schimbat poziţia faţă de Kosovo, dar că sunt evoluţii între Belgrad şi Priştina de care Bucureştiul trebuie să ţintă cont.