DNA: Percheziții în 12 locații din București, Giurgiu și Ilfov; una la o instituție publică

dna1Procurorii DNA efectuează vineri percheziții în 12 locații din București și județele Giurgiu și Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, într-un dosar privind fapte comise în perioada 2010-2012.

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și infracțiuni de serviciu, comise în perioada 2010-2012. În cursul zilei de 29 mai, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 12 locații situate în municipiul București și județele Giurgiu și Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES.

Potrivit unor surse judiciare, au loc percheziții la Consiliul Local Giurgiu iar procurorii fac cercetări privind achiziția referitoare la piața centrală din Giurgiu, pe vremea fostului primar.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.