Nadia Comăneci va participa la inaugurarea Casei Olimpice de la Montreal

Fosta mare gimnastă română Nadia Comăneci, regina Jocurilor de la Montreal, va fi prezentă la inaugurarea oficială a Casei Olimpice canadiene, în data de 9 iulie, cu ocazia Zilei de Excelență Olimpică, a anunțat președintele Comitetului Olimpic din Canada, Marcel Aubut.

Nadia va profita de călătoria la Montreal pentru a se întâlni cu admiratorii săi și a asista la ridicarea inelelor olimpice în vârful edificiului situat pe bulevardul Rene-Levesque Ouest din Montreal.

„În luna iulie se vor împlini 39 de ani de cât am câștigat medaliile mele la Montreal”, a reamintit Nadia, care a obținut prima notă perfectă din istorie la JO de la Montreal, un 10, pentru performanța reușită la paralele. „Este mereu emoționat atunci când revin la Montreal, iar de această dată va fi și mai mult, deoarece acest eveniment este asociat cu mișcarea olimpică și inelele sale. Nu mi-aș putea imagina să fiu în altă parte decât în acest loc, în ziua respectivă”, a adăugat marea sportivă română, citată de presa canadiană.

Nadia Comăneci a cucerit cinci medalii, între care trei de aur, la Jocurile Olimpice de la Montreal, în 1976, când avea doar 14 ani. Cea care a locuit timp de doi ani în cartierul Rosemont din Montreal, în 1990 și 1991, s-a distins totodată cucerind alte patru medalii — între care două de aur — la Jocurile de la Moscova, în 1980.

Mai multe personalități ale mișcării olimpice au indicat deja că vor participa la evenimentul din această vară, în frunte cu președintele Comitetul Internațional Olimpic (CIO), Tomas Bach, care va reveni pentru prima oară la Montreal după ce a cucerit medalia de aur în proba de floretă pe echipe, la JO din 1976.

Casa Olimpică de la Montreal va cuprinde un centru de științe și tehnologie a sportului, care va aminti reușitele istorice ale sportivilor canadieni, precum și un centru multifuncțional cu dotări tehnice de ultimă oră, care va oferi societăților și instituțiilor posibilitatea să organizeze evenimente de toate tipurile.