Ceaiul verde poate stopa dezvoltarea cancerului de prostată

ceaiO componentă din ceaiul verde poate ajuta la reducerea dezvoltării cancerului de prostată la bărbații care se confruntă cu risc ridicat, au descoperit oamenii de știință americani care au publicat un studiu în revista ‘Cancer Prevention Research’, informează financialexpress.com. O echipă de cercetători condusă de Nagi B.Kumar de la ‘Moffitt Cancer Center’ a evaluat siguranța si eficacitatea componentelor active din ceaiul verde, numite „catechine”, pentru prevenirea dezvoltării cancerului de prostată la bărbații cu leziuni premaligne. Un procent de 20 la sută din producția mondială de ceai verde este consumat în țările asiatice, unde ratele de deces de cancer de prostată sunt printre cele mai scăzute din lume. Pe de altă parte, s-a constatat că riscul de cancer de prostată pare să fie în creștere în rândul bărbaților din Asia care își abandonează obiceiurile alimentare odată cu emigrarea în SUA, scrie sursa citată. Studiile de laborator au arătat că aceste catechine inhibă creșterea celulelor canceroase, motilitatea și invazivitatea și stimulează moartea celulelor canceroase. De asemenea, catechinele din ceaiul verde previn reducerea creșterii tumorii. Epigallocatechin-3-galatul (EGCG) este catechiana cea mai abundentă și puternică care se găsește in ceaiul verde responsabilă pentru aceste efecte de prevenire a cancerului, susține specialistul citat de financialexpress.com. Catehinele reprezintă o clasă de compuși organici de natura polifenolică cu proprietăți antioxidante, fiind de fapt niște metaboliți secundari ai plantelor.