SUA: Fiul cel mare al vicepreședintelui american Joe Biden a murit de cancer cerebral

Beau BidenBeau Biden, fiul cel mare al vicepreședintelui american Joe Biden, a murit de cancer cerebral la vârsta de 46 ani, a anunțat sâmbătă Casa Albă, relatează AFP.

„Întreaga familie Biden este cuprinsă de o durere de nedescris. Știm că spriritul lui Beau va dăuinui în noi — mai ales prin curajoasa sa soție Hallie și cei doi copii remarcabili, Natalie și Hunter’, a subliniat vicepreședintele american, într-un comunicat.

Beau ‘ a luptat cu cancerul cu aceeași integritate, același curaj și aceeași forță de care a dat dovadă în fiecare zi din viața lui”, se arată în comunicat.

Beau Biden, avocat de profesie, a fost procuror general al Statului Delaware (nord-est). El a intenționat la un moment dat să candideze pentru Senatul SUA în circumscripția tatălui său atunci când acesta candida pentru funcția de vicepreședinte, dar a ales în cele din urmă să practice dreptul.

Președintele SUA Barack Obama și soția sa Michelle au prezentat de asemenea condoleanțe familiei Biden. ‘Ca și tatăl său, Beau a fost bun, generos, un catolic practicant și profund credincios care și-a pus amprenta asupra tuturor celor din jur’, a subliniat președintele american.

Acest deces reprezintă o nouă tragedie în familia vicepreședintelui Joe Biden. Prima sa soție și fiica lor, sora lui Beau, au murit în 1972 într-un accident de mașină în timp ce mergeau la cumpărături de Crăciun. Beau și fratele lui, care se aflau de asemenea în mașină, au supraviețuit accidentului.