Adi Cristi
Adi Cristi

FINAL DE FESTIVAL

Adi Cristi

Adi Cristi

A doua ediție a Festivalului Internațional ”Poezia la Iași” s-a terminat. Peste oraș s-ar părea că se lasă liniștea, că armamentul greu al poeziei este deja retras în cazărmile fiecărui poet, din cei 90 de participați la această ediție, reprezentând poezia spațiului limbii române.

Orașul are dreptul l-a liniște, la pauza dintre festivaluri, ceea ce-i impune un anume pas înapoi. Dar, cunoscând Iașul și mai ales apetitul ieșenilor de a consuma acte de cultură în fiecare zi, de a se lăsa antrenați de tot ce se poate numi mesaj sensibil și intelectual, nu cred că va fi vorba despre pauză, nu cred că oamenii de cultură se vor retrage în liniștea operei fiecăruia. Iașul are acel magnetism ce poate stimula non stop evenimentul și, poate de aceea, este necesară o grijă în plus în a gestiona potențialul real al ieșeanului de a primi și de a consuma, de a participa și de a se lăsa antrenat în gesturi de mare profunzime culturală, gesturi ce pot întregi imaginea Iașului de Capitală Europeană a Culturii.

Festivalul Internațional Poezia la Iași începe să își dovedească rolul de coagulator al forțelor poeziei limbii române, din spațiul acesteia, construind spectacolul ca pe o provocare a poeziei rostită în fața ieșenilor, a locuitorilor cartierelor, în care au pătruns comandourile de poeți, artiști plastici, muzicieni, dansatori. De această dată, poezia nu a mai fost ”lăsată singură pe străzi”, a fost înarmată cu ceea ce artiștii au demonstrat că au de oferit publicului, invitat să fie interactiv, să-și întrerupă activitățile în care a fost surprins în cele două ore pline de muzică – dans și poezie, timp pe care ieșenii l-au petrecut, începând de miercuri, în fiecare după-amiază. Primele două zile ale săptămânii au fost consumate cu două lansări de carte semnificative, aparținând Ilenei Mălăncioiu (”De anima 75”), una dintre poetele reprezentative ale liricii naționale, respectiv poetului polonez Alexander Nawrocki (”Poezii alese” ), invitatul special al Festivalului, la rândul său organizatorul Festivalului Ziua Mondială a Poeziei, aflat sub recunoașterea UNESCO, festival în care sunt șanse mari să fie inclus și Festivalul Internațional Poezia la Iași, în 2016. Tot marți, în Parcul Copou, în prezența viceprimarului Mihai Chirica, a avut loc deschiderea oficială a Poeziei la Iași, festival care a continuat a doua zi la Iași și la Chișinău, astfel încât ziua de miercuri a fost o zi a României poetice, de pe ambelor maluri ale Prutului, realizându-se la orele 11, unsprezece recitaluri de poezie, în colegiile naționale, universitățile și bibliotecile din cele două țării de limbă română, pentru ca, parte din poeții ajunși la Chișinău să consume după-amiaza zile pentru a se întoarce la Iași, în timp ce poeții rămași la Iași să participe la cinci recitaluri simultane în cinci cartiere ieșene.

Începând cu ziua de joi, cei 90 de poeți ai festivalului, dintre care zece poeți au fost aduși la întoarcerea de la Chișinău, au continuat următoarele două zile pline de festival, cu câte două recitaluri pe zi, dimineața în colegiile naționale și liceele teoretice, grupurilor școlare, ale Iașului, precum și la seminarul teologic, pentru ca după-amiezile să fie destinate cartierelor, în cele zece spații special amenajate pentru susținerea spectacolelor din festival.

Penultima zi din cele șapte câte au fost ocupate de această a II-a ediție a FIPI (cel mai mare festival de poezie ca întindere din țară, la această oră), a fost ”ocupată” de ultimele zece recitaluri de poezie în cartiere, pentru ca, la ora 19, Parcul Copou să fie gazda ceremoniei de închidere al festivalului, festivitate ce a debutat cu vernisajul expoziției de fotografie, în spațiul ”La Gard”, fotografii ce au surprins festivalul în desfășurarea sa, din prima zi și până în ultima zi.

În acest an distincția Ambasador al Poeziei a fost acordată pentru prima oară, poeților Ileana Mălăncioiu, Francisca Ricinski (Germania), Leo Butnaru (Republica Moldova), Nicolae Spătaru, (Republica Moldova) Slavco Almăjan (Serbia), Vasile Tărâțeanu (Ucraina), Dinu Flămând (Franța), Florentin Palaghia (Franța), Christian W. Schenk (Germania) și Bianca Marcovici (Israel).

Titlul de Poet al Iașului a fost acordat anul acesta unui număr de 35 de poeți din cadrul Festivalului, ceea ce a ridicat ”zestrea” de Poeți ai Iașului la 85 de poeți, cu tot cu cei astfel ”înnobilați” la prima ediție a Festivalului Internațional Poezia la Iași din 2014.

Au mai fost acordate certificate de participant tuturor celor 90 de poeți care au fost cuprinși în acest festival și care au reprezentat poezia spațiului limbii române, chiar dacă poeții trăiesc în alte țări ca Israel, Franța, Germania, Serbia, Ucraina, Republica Moldova, Din țară au participat poeții reprezentativi ai literaturii Române, dintre care îi amintim pe cei cinci laureați ai Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu”: Emil Brumaru, Ileana Mălăncioiu, Dinu Flămând, Ion Mureșan și Gabriel Chifu. Tot acestui festival s-a alăturat și poetul Varujan Vosganian, prim-vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România.

Dar, despre componența Festivalului și mai ales despre ”eficiența” invitării celor 90 de poeți, găzduiți la Iași timp de șapte zile (pentru a susține fiecare câte șapte recitaluri de poezie, în fața locuitorilor Iașului) vom vorbi mai pe larg și mâine.

Este necesară o analiză cost / poet, astfel încât să se contrazică o aberație aparținând unui politician, se pare rătăcit pe la liberali. Dar despre toate acestea vom vorbi când se vor mai așeza orgoliile, patimile și vanitățile.