Forțele irakiene au pierdut 2.300 de vehicule blindate în iunie 2014 în momentul cuceririi de către gruparea Statul Islamic (SI) a orașului Mosul (nord), al doilea oraș din Irak care a căzut în mâinile jihadiștilor, a declarat duminică premierul irakian Haider Al-Abadi, relatează AFP.
‘În momentul căderii orașului Mosul, am pierdut multe arme’, a spus premierul Abadi într-un interviu pentru postul public Iraqiya. ‘Am pierdut 2.300 (vehicule militare de tip) Humvee doar la Mosul’, a mai spus el.
Prețul vehiculelor variază în funcție de echipamentele lor, însă, anul trecut, Departamentul de Stat al SUA a aprobat o posibilă vânzare către Irak a 1.000 de vehicule Humvee dotate cu un blindaj superior și cu arme în valoare de 579 de milioane de dolari.
Această pierdere, extrem de costisitoare pentru forțele irakiene, a consolidat însă capacitățile jihadiștilor.
Grupul extremist sunnit a reușit să cucerească în mai mai puțin de un an teritorii extinse situate la vest, est și nord de Bagdad, între care și orașul Mosul, și care fac parte din regiunile cu populație majoritar sunnită din Irak.
Jihadiștii au reușit să pună mâna pe cantități mari de arme, muniții și alte echipamente, precum și pe uniforme abandonate de forțele guvernamentale în fuga lor în fața avansului SI. Gruparea jihadistă se folosește în special de vehicule Humvee pentru a comite atentate sinucigașe.