Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susţine că nu este normal să existe şi evaluare naţională, şi examen de admitere în liceu, de aceea se lansează în dezbatere publică un proiect de modificare a Legii educaţiei, de la care se pleacă, urmând să fie aleasă, după consultări, varianta potrivită. Ministrul Sorin Cîmpeanu, prezent luni, în Parcul Herăstrău, la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, a declarat că proiectul final de modificare a Legii educaţiei trebuie să fie rezultatul unei dezbateri profunde, profesioniste şi transparente, fiind aşteptate opiniile asociaţiilor de părinţi, Consiliului Elevilor, asociaţiilor studenţeşti, sindicatelor şi societăţii civile în legătură cu acest proiect.„Legea educaţiei trebuie să fie rezultatul unei dezbateri profunde, profesioniste şi transparente. Este o lege deosebit de importantă şi este de astăzi în dezbatere publică acel proiect de la care se pleacă”, a spus Sorin Cîmpeanu.Ministrul Educaţiei a precizat că în varianta de proiect a Legii educaţiei sunt idei lansate în dezbatere, fiind un proiect care are „o oarecare vechime, întrucât este pe agenda Parlamentului, singurul care putea fi luat în discuţie şi cu bune şi cu rele, un proiect ce va putea să rămână până la final într-o proporţie de 90, 80, 70, 60, 50, 40 la sută”. Cîmpeanu a adăugat că, în acest context, nu doreşte să se antepronunţe în privinţa variantei de proiect lansate în dezbatere publică.
„Tocmai ăsta este rolul dezbaterilor pe care le-am lansat cu ocazia zilei de astăzi (1 iunie, n.r.). Sunt foarte multe lucruri care trebuie să rămână la fel pentru a nu bulversa sistemul de educaţie, precum şi foarte multe lucruri cerute de sistem cu titlu de schimbare, de îmbunătăţire. Toate aceste idei sunt lansate în dezbatere şi se aşteaptă opinii şi idei de la asociaţiile de părinţi, de la Consiliul Elevilor, de la asociaţiile de studenţi, de la sindicate şi de la toţi cei implicaţi. Nu este normal să avem şi evaluare naţională la clasa a opta – capacitate, şi examen de admitere în liceu. O să vedem care este varianta cea mai potrivită aşteptată de sistem”, a mai spus ministrul Sorin Cîmpeanu.
Întrebat când estimează că va fi gata proiectul de lege, Cîmpeanu a spus că ar putea fi definitivat până la sfârşitul acestui an.Potrivit uneia dintre variantele proiectului de modificare a Legii educaţiei, o iniţiativă legislativă aflată pe agenda Parlamentului, pentru admiterea în învăţământul liceal este necesară promovarea evaluării naţionale de la finalul clasei a VIII-a.Admiterea la liceu sau la şcoală profesională se realizează prin concurs, în baza fişelor de opţiuni individuale depuse de candidaţi la înscriere. Fişa cuprinde opţiuni din oferta educaţională naţională exprimate în ordinea preferinţelor, conform acestei variante de proiect.În document se mai arată că, în cazul în care, la un liceu, numărul candidaţilor la un profil, potrivit primei opţiuni, este mai mare decât numărul locurilor oferite, liceul organizează, pentru acel profil, o probă de admitere.Admiterea la acel profil se face luând în calcul portofoliul educaţional, cu o pondere de 20%, media probelor scrise ale evaluării naţionale de la finalul gimnaziului, cu o pondere de 30% şi nota obţinută la proba de admitere, cu o pondere de 50%, conform proiectului.În cazul în care, la un liceu, numărul candidaţilor la un profil, potrivit primei opţiuni, nu depăşeşte numărul locurilor, admiterea la acel profil se realizează luând în calcul portofoliul educaţional, cu o pondere de 40% şi media probelor scrise ale evaluării naţionale de la finalul gimnaziului, cu o pondere de 60%, se mai arată în documentul citat.În această variantă de proiect de modificare a Legii educaţiei este prevăzut că admiterea la şcolile profesionale se face prin concurs, în baza portofoliului educaţional.Procedura de admitere are două etape: în prima etapă se organizează admiterea potrivit primei opţiuni, la profilurile liceale cu probă de admitere şi la şcolile profesionale; în a doua etapă se organizează admiterea prin repartiţie computerizată la liceele şi şcolile profesionale cu locuri libere. În cazul profilurilor vocaţionale, sunt obligatorii şi eliminatorii una sau mai multe probe de aptitudini.Proiectul mai prevede că metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a admiterii la liceu şi şcoala profesională este elaborată de Ministerul Educaţiei şi este dată publicităţii, pentru fiecare generaţie, cel târziu la începutul clasei a VII-a.Liceele au obligaţia să anunţe public conţinutul probei de admitere şi al probelor de aptitudini, procedurile de organizare ale acestora, precum şi modul de utilizare a portofoliului educaţional, până cel târziu la începutul clasei a VII-a, conform documentului citat.În prezent, admiterea în liceu se face prin repartizare computerizată, după ce elevii susţin, la finalul clasei a VIII-a, testele scrise de la Evaluarea Naţională, la limba romană, matematică şi limba maternă. Media de admitere în liceu se calculează ca medie ponderată între media de la Evaluarea Naţională (75 la sută) şi media notelor din gimnaziu (25 la sută). Pentru admiterea în liceu nu este necesară o medie minimă.Repartizarea computerizată în licee are loc în trei etape. În prima etapă de admitere se pot înscrie candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2014-2015. În a doua etapă se pot înscrie candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi cei care au rămas nerepartizaţi. În etapa a treia se înscriu elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu.