R. Moldova găzduiește primul curs de instruire în domeniul Politicii de Securitate şi Apărare Comună a UE

curs-de-instruireÎn perioada 1-5 iunie curent, Republica Moldova găzduiește primul curs de instruire în domeniul Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC) a UE. Evenimentul este organizat de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi Ministerul Apărării, în cooperare cu Ministerul Apărării şi Sporturilor al Republicii Austria, Colegiul European de Securitate şi Apărare al UE şi Serviciul European de Acţiune Externă, la care participă reprezentanţi ai statelor UE şi ţărilor Parteneriatului Estic, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.Cursul de instruire are drept scop consolidarea dialogului între UE şi statele Parteneriatului Estic pe dimensiunea politicii de securitate şi apărare comune.Programul cursului se axează pe familiarizarea cu procesul de luare a deciziilor în contextul desfăşurării Misiunilor UE de gestionare a crizelor, analiza detaliată a planificării, lansării, gestionării şi conducerii misiunilor civile şi militare.