Breaking News

CEC Bank a avut anul trecut un profit de 13,8 milioane lei, mai mic de patru ori faţă de 2013

cec-bankCEC Bank a înregistrat anul trecut un profit brut de 13,8 milioane lei, de patru ori mai mic faţă de anul precedent, iar soldul creditelor acordate a urcat cu 6,4%, astfel că activele băncii de stat au ajuns la 28 miliarde lei.”Ca şi în anii precedenţi, partea de profit rămasă după plata impozitelor şi constituirii rezervelor legale în suma de cca. 7 mil. lei a fost utilizată pentru majorarea capitalului social al băncii, care în acest fel a ajuns la valoarea de 1.170.443.700 lei, în timp ce fondurile proprii însumează 1.459.765.118 lei”, se arată într-un comunicat al CEC Bank.Banca a avut profit pentru al optulea an consecutiv. Pentru 2013, instituţia de credit a anunţat un câştig brut de 56,2 milioane lei.Portofoliul de credite acordate persoanelor juridice a urcat anul trecut cu circa 8,5%, ponderea împrumuturilor pentru firme în total portofoliu fiind de 68%.”Activitatea de creditare a înregistrat în anul 2014 un ritm de creştere mult mai intens decât imaginea pe care o oferă soldurile din bilanţ, întrucât creditele punte, care sunt acordate şi rambursate în cursul anului, precum şi creditele aprobate dar neutilizate până la 31.12.2014 nu sunt reflectate în soldul bilanţier. (…) CEC Bank a finanţat până la sfârşitul anului 2014 un număr de 26.568 proiecte eligibile pentru accesarea fondurilor europene, pentru care valoarea însumată a granturilor se ridică la peste 9.169,9 mil. lei. De asemenea, din surse BERD banca a finanţat 531 credite (linia pentru IMM-uri, linia pentru mediul rural, linia pentru eficientizarea energiei), în sumă de aproximativ 120,1 mil. lei”, notează banca.Rata creditelor neperformante, fără a lua în calcul vânzările de credite, a fost de 21,74%. În cadrul procesului de curăţare a creditelor neperformante, CEC Bank a scos în afara bilanţului împrumuturi de 731 milioane lei, cheltuiala neta cu ajustările pentru depreciere ridicându-se la 547 milioane lei.Depozitele totale de la clienţi au crescut cu 8,8%, pe baza creşterii depozitelor atrase de la clienţii persoane juridice cu 22% şi a celor atrase de la clienţii persoane fizice cu 7%.Banca avea la finalul anului trecut 2,6 milioane de clienţi activi persoane fizice şi 138.000 de clienţi activi persoane juridice.