Rata anuală a inflației în zona euro a urcat peste așteptări în luna mai, de la nivelul zero în aprilie, după ce Banca Centrală Europeană a demarat mult așteptatul program de relaxare cantitativă, în valoare de 1.100 de miliarde de euro, menit să redreseze economia zonei euro și să evite riscul unei spirale deflaționiste, transmite Reuters. Potrivit unei estimări preliminare publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat), rata anuală a inflației în zona euro a urcat la 0,3% în mai, în timp ce analiștii se așteptau la 0,2%. Principalele elemente responsabile pentru majorarea inflației luna trecută au fost prețurile la servicii, care au consemnat o creștere anuală de 1,3%, urmate de prețurile la alimente, alcool și țigări, care au înregistrat un avans de 1,2%, în timp ce prețurile la energie au avut o scădere anuală de 5%, mai redusă decât declinul de 5,8% înregistrat în aprilie. În luna aprilie 2015, România s-a numărat printre statele membre ale Uniunii Europene cu cele mai mari rate anuale ale inflației. În martie, Banca Centrală Europeană a demarat mult așteptatul program de relaxare cantitativă, în valoare de 1.100 de miliarde de euro, menit să redreseze economia zonei euro și să evite riscul unei spirale deflaționiste. Președintele BCE, Mario Draghi, a anunțat achiziții lunare combinate de obligațiuni suverane ale statelor din zona euro și bonduri corporatiste de până la 60 de miliarde de euro, din martie 2015 până în septembrie 2016. Conform estimărilor BCE, rata inflației se va situa anul acesta la 0,7% și la 1,3% anul viitor — mult sub ținta de 2% avută în vedere de instituție. Și aceste proiecții ar putea fi revizuite în scădere, deoarece nu reflectă pe deplin recentele scăderi ale prețului la țiței.