Camera: Angajaţii pot primi vouchere de vacanţă

MOTIUNEA DE CENZURA - PALATUL PARLAMENTULUICamera Deputaţilor a decis, miercuri, ca angajaţii să primească vouchere de vacanţă, în limita a 6 salarii medii pe economie, reglementările aprobate de către deputaţi urmând să fie aplicate în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.Deputaţii au adoptat în acest sens, cu 303 voturi „pentru” şi 12 abţineri, Ordonanţa 8/2014 care modifică Ordonanţa de urgenţă 8/2009 privind acordarea vouchere-lor de vacanţă.Potrivit celor adoptate de deputaţi, toţi angajaţii pot beneficia de vouchere de vacanţă. Pe de o parte, angajaţii din sistemul privat pot beneficia de vouchere de vacanţă sau de primă de vacanţă, pe care angajatorul le acordă în urma negocierii, iar în sistemul public, în urma unui amendament adoptat, vor beneficia doar de vouchere de vacanţă nu şi de bani sau prime de vacanţă.Vouchere de vacanţă vor fi folosite doar în turismul românesc.De asemenea, se introduce un nou sistem, acela a emiterii voucherelor de vacanţă pe suport electronic. Cele care sunt tipărite în suport electronic, cât şi cele pe suport de hartie, vor fi utilizate doar în unităţi turistice autorizate de Auoritatea Naţională pentru Turism.Acest sistem de vouchere de vacanţă păstrează facilităţile fiscale oferite angajatorilor, sunt deductibile şi scutite de la plata contribuţiilor şi taxelor salariale.În plus, emiterea voucherelor de vacanţă rămâne sub controlul Ministerului Finanţelor şi va permite intrarea pe piaţă a oricărui actor care respectă condiţiile.Toţi reprezentanţi grupurilor parlamentare au susţinut adoptarea acestor prevederi, arătând că relansează turismul românesc.Camera Deputaţilor este for decisional.