Autoturisme în valoare de 40.000 euro, furate din Italia, descoperite de poliţiştii de frontieră ieşeni

din italia 40 de miiPoliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit două autoturisme, un Citroen Jumpy şi un BMW X6, în valoare totala de 40.000 euro, care figurau ca fiind declarate furate din Italia. Pentru valorificarea unor informaţii deţinute, poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au organizat, în data de 2 iunie a.c., pe raza municipiului Iaşi, o acţiune specifică pe linia combaterii traficului internaţional cu autovehicule furate. Astfel, pe timpul acţiunii, au oprit in trafic un autoturism marca Citroen Jumpy care, in urma verificarilor, s-a stablit ca este declarat furat de către autorităţile din Italia. ”Cu privire la cele constatate, proprietarul autoturismului, ieşeanul F.B., în vârstă de 40 ani, a declarat că autoturismul s-a aflat în procedură de achiziţie în sistem leasing, de la o companie din Italia, dar nu a mai avut posibilitatea să achite integral ratele aferente contractului. Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele bărbatului lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune”, se precizează într-un comunicast de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași. Aceiaşi poliţişti de frontiera au oprit în trafic pe raza municipiului Iaşi un autoturism marca BMW X6, despre care se deţineau informaţii că este declarat furat de către autorităţile din Italia. ”Conducătorul autoturismului, cetăţeanul român I.B., în vârstă de 30 ani, a declarat că autoturismul aparţine prietenului său I.B., în vârstă de 31 ani, care este plecat în Italia şi nu are cunoştinţă despre faptul că autoturismul figurează ca fiind furat. Lucrătorii noştri au întocmit în cauză lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt”, se precizează în comunicatul de presă al ITPF Iași. Cele două autoturisme, în valoare totală de 40.000 euro, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. (E.M.)