Elevul din Ungaria aflat în excursie cu clasa şi dat dispărut a fost găsit înecat în Lacul Sf. Ana

lac-sfanta-anaElevul de 14 ani din Ungaria, aflat în excursie cu clasa în judeţul Harghita, şi care era căutat, începând de miercuri, de către pompieri şi scafandri în Lacul Sfânta Ana, unde s-a scăldat alături de colegi, dar nu a mai ieşit din apă, a fost găsit, joi, înecat, transmite corespondentul MEDIAFAX.Şeful Centrului Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Ovidiu Dudu, a declarat, joi, că elevul venit cu un grup din Ungaria în excursie în Harghita şi dat dispărut după ce nu a mai ieşit din apă, a fost căutat de zeci de pompieri, jandarmi, poliţişti, precum şi de cinci scafandri, trei veniţi din judeţul Covasna şi doi de la Serviciul Salvamont-Salvaspeo al Consiliului Judeţean Hargita.Miercuri seară, pentru a permite desfăşurarea căutărilor pe timp de noapte, de la ISU Harghita a fost adusă o autospecială cu generatoare puternice şi cu reflectoare, căutările fiind oprite în jurul orei 23.30.Joi dimineaţă, la ora 8.00, jandarmii au balizat zona din jurul pontonului, iar scotocirea lacului a fost reluată de către cei cinci scafandri şi de zece subofiţeri de la Detaşamentul Miercurea Ciuc, cu două bărci pneumatice. În paralel, jandarmii au organizat o căutare terestră în jurul lacului, dar copilul nu a fost găsit.Ovidiu Dudu a afimat că, în jurul orei 10.30, un subofiţer pompier aflat într-una dintre bărci a zărit “ceva” la o depărtare de 10-15 metri de ponton şi a chemat scafandrii, care au reperat şi scos la suprafaţă trupul băiatului înecat în Lacul Sfânta Ana.”Aşteptăm să vină cei de la Medicina Legală şi poliţiştii de la Criminalistică, pentru a continua ancheta. Trupul elevului va fi dus la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, unde va fi necropsiat, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, a precizat şeful Centrului Operaţional al ISU Harghita.Grupul de 36 de copii din Ungaria, elevi din clasele V-VIII, dintr-o localitate aflată în apropierea oraşului Budapesta, şi cei nouă însoţitori ai lor au venit în excursie în Harghita duminică, pentru o săptămână, fiind cazaţi în localitatea Aita Mare, în judeţul vecin, Covasna.Miercuri, au vizitat Lacul Sfânta Ana şi una dintre însoţitoarele grupului le-a dat voie elevilor să se scalde în lac.Potrivit sursei citate, când cerul s-a înnorat şi vremea a început să se înrăutăţească, însoţitoarea le-a cerut copiilor să iasă din apă. Elevii au ieşit, mai puţin băiatul în vârstă de 14 ani, care nu a mai fost văzut nici înotând, nici alături de ceilalţi colegi, hainele acestuia fiind pe mal.Potrivit reprezentantului ISU Haghita, din discuţiile pe care le-a purtat cu însoţitorii, elevul ştia să înoate şi era voinic, având o constituţie atletică, bine legat şi înalt de un metru şi optzeci de centimetri.