Lucrările de modernizare a căii de rulare a tramvaielor, din cadrul proiectului privind reabilitarea infrastructurii rutiere în cadrul Polului de Creștere al municipiului Iași, de pe traseul bd. Nicolae Iorga – Calea Chişinăului – Doi Băieţi, se apropie de finalizare, după ce, săptămâna trecută, constructorul a încheiat etapa montării noilor șine pe Calea Chișinăului. Potrivit reprezentanților municipalității, în acest moment, lucrările sunt axate, în mod special, pe tronsonul Metalurgie – Doi Băieți, unde se continuă montarea noii căii de rulare a tramvaielor, pentru a se face joncțiunea cu porțiunile déjà finalizate. ”În prezent, se lucrează intens în zona podului Metalurgie, acolo unde se instalează noua cale de rulare a tramvaielor. Pe o armătură deja fixată, au fost montate traversele care vor susţine linia. Circulaţia pe pod nu este îngreunată, traficul desfăşurându-se normal. De la pod Metalurgie spre intersecţia Doi Băieţi a fost aşternut deja un strat de asfalt între linii. La nodul de rulare spre Dancu se lucrează la montarea schimbătoarelor de cale, între şine fiind turnat un strat de beton. După finalizarea lucrărilor de înlocuire a vechilor şine de tramvai vor avea loc şi operaţiuni de modernizare a carosabilului. Totodată, pe segmentul Doi Băieţi – Metalurgie, trotuarele au fost deja asfaltate. De asemenea, în afara reabilitării liniilor de tramvai, pe zona Iorga – Doi Băieţi va fi amenajată o suprafaţă de aproximativ 15.000 de metri pătraţi de spaţii verzi”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica. Potrivit acestuia, pe viitoarele peroane ale traseului modernizat de tramvai vor fi montate zece borne reflectorizante, zece indicatoare de staţie şi 20 de coşuri pentru gunoi. În plus, se vor monta benzi de cauciuc pentru ghidarea persoanelor cu dizabilităţi, pe o suprafaţă de 140 de metri. Modernizarea liniilor de tramvai de pe tronsonul Nicolae Iorga – Ţesătura – Metalurgie – Doi Băieţi este subiectul unui proiect european al Primăriei, care beneficiază de finanţare europeană nerambursabilă, în vaslaore de 47 de milioane de lei, fără TVA. Lucrările au început în luna septembrie 2013, desfăşurându-se treptat pe cinci căi principale de circulaţie: bulevardul Nicolae Iorga (între staţia de tramvai Bazar şi bulevardul Socola), bulevardul Primăverii (între bulevardul Socola şi intersecţia cu Calea Chişinăului şi strada Ţesătura), Calea Chişinăului (intersecţia dintre Calea Chişinăului cu strada Ţesătura şi bulevardul Metalurgie), bulevardul Metalurgie (între intersecţia cu Calea Chişinăului şi strada Vasile Lupu), strada Vasile Lupu (de la intersecţia cu strada Ciurchi până la bulevardul Chimiei), cu o suprafaţă totală de 144.590 metri pătraţi, din care suprafaţa estimată a fi ocupată prin realizarea lucrărilor este de 33.610 metri pătraţi, acestea urmând să fie încheiate în vara acestui an. (E.M.)