Handbal: Naționala României a învins Serbia, în barajului pentru CM

victorie in barajNaționala feminină de handbal a României a învins formația Serbiei cu scorul de 32-26 (17-13), sâmbătă, în Sala Sporturilor Ribnica din Kraljevo, în prima manșă a barajului pentru calificarea la Campionatul Mondial 2015 din Danemarca. Tricolorele au început bine meciul și au condus mai întâi la un gol, iar în minutul 7 s-au desprins la 5-2. În minutul 17, avansul echipei antrenate de suedezul Tomas Ryde, la primul său meci oficial, a crescut la patru goluri, 10-6, diferență consemnată și la pauză, 17-13, după ce echipa României a avut 16-11 (27) și 17-12 (29). Serbia s-a apropiat în debutul reprize secunde la doar două goluri, (15-17, 16-18), dar apoi România și-a refăcut avantajul de patru goluri, iar în minutul 37 avantajul echipei noastre a crescut la șase goluri, 22-16. Deși a pierdut-o pe Paula Ungureanu, accidentată după ce a apărat o aruncare de la 7 metri (47), România a continuat să condusă ostilitățile și a câștigat fără probleme, cu 32-26, după ce a avut la un moment dat și nouă goluri avantaj, 31-22 (56). Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare a echipei noastre, cu 11 goluri. Returul va avea loc pe 13 iunie, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Campionatul Mondial va avea loc în Danemarca, în perioada 5-20 decembrie.