Serena Williams, învingătoare pentru a treia oară la Roland Garros

serena de trei oriJucătoarea americană Serena Williams, numărul unu WTA, a câştigat, sâmbătă, pentru a treia oară în carieră turneul de la Roland Garros, obţinând astfel al 20-lea său trofeu la un Grand Slam la simplu, informează MEDIAFAX. Williams a învins-o în finală, într-o oră şi două minute de joc, pe sportiva cehă Lucie Safarova, locul 13 WTA, scor 6-3, 6-7 (2), 6-2. Serena Williams s-a mai impus la Roland Garros în 2002 şi în 2013. Ea a mai câştigat în carieră de şase ori Australian Open (2003, 2005, 2007, 2009, 2010, 2015), de şase ori US Open (1999, 2002, 2008, 2012, 2013, 2014) şi de cinci ori turneul de la Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012). Învinsa din finală, Lucie Safarova, va juca la Roland Garros şi în ultimul act al probei de dublu, alături de americanca Bethanie Mattek-Sands. Cele două, favorite 7, vor întâlni perechea Casey Dellacqua/Iaroslava Şvedova (Australia/Kazahstan), cap de serie numărul 12.