Ieșeanul Sorin Miron, campion mondial la Taekwon-Do ITF, cu echipa națională a României

miron campionIeșeanul Sorin Miron, legitimat la C.S. Kwang-Gae, a devenit dublu campion mondial cu echipa de seniori a României, la Campionatul Mondial de Taekwondo, desfășurat recent în Italia. După ce, în ultimii ani, a cucerit numeroase titluri de campioană a Europei, anul acesta, în Italia, echipa de seniori a României a obținut titlul de ”Cea mai bună echipă de seniori din lume”, cumuland două titluri de campioană mondială, la probele ”Tehnici Speciale” și ”Spargeri Forță”. Este cea mai mare performanta din istoria participării României la competițiile de Taekwon-Do ITF. Ediția din acest an a ”Mondialelor” a avut loc în perioada 26 mai – 2 iunie, la Lido di Jesolo (Italia) și a reunit la start 1.019 sportivi din 52 de țări. România a obținut cea mai mare performanță din istorie, ocupând locul 2 pe națiuni, cu nouă medalii de aur, două de argint si două de bronz. Pe locul 1 s-a situat Noua Zeelandă, cu 14 medalii de aur, opt de argint și 13 de bronz, iar pe locul 3 s-a clasat Polonia, cu opt medalii de aur, 13 de argint și 19 de bronz. „Sunt foarte fericit pentru performanțele obținute în Italia și în același timp sunt mândru că am șansa să fac parte din această echipă minunată, echipa de seniori a României la Taekwon-Do ITF – cea mai bună echipă de seniori din lume în 2015: Marcel Miron (VS), Cătălin Topai (BH),  Alexandru Petrușa (CJ), Andrei Porgra (VS), Mihai Madaian (MM), Szilard Incze (HR), Ștefan Toma (VS), Georgian Manea (VS), Andrei Frățian (VS). Toată munca noastrș și a antrenorilor noștri, toate lacrimile și sacrificiile, toate competițiile câștigate sau pierdute în cei 20 de ani de când eu și Marcel practicăm Taekwon-Do ITF au culminat cu această performanță și au primit un nou înțeles în momentul în care am cântat imnul României din postura de campioni mondiali. S-a confirmat faptul că atunci când îți dorești ceva din toată inima, faci tot ceea ce ține de tine și perseverezi în ceea ce faci, indiferent de obstacolele apărute în cale, vei obține invariabil ceea ce dorești, indiferent de domeniu. Performanțele obținute în Italia, atât de echipa de seniori, cât și de ceilalți membri ai lotului național de Taekwon-Do ITF al Romaniei – nouă  medalii de aur, locul 2 pe națiuni, înaintea multiplei campioane europene Polonia, cupa pentru  cea mai bună echipă de seniori din lume,  duc spre o singură concluzie: „În Italia s-a scris istorie”. Îi felicit pe toți membrii lotului național pentru aceste performanțe unice în istoria participării României la competițiile internaționale și sunt mândru că am trăit aceste momente alături de ei”, a declarat Sorin Miron, centura neagră 2 DAN, președintele și antrenorul Clubului Sportiv Kwang-Gae Iași, membru în Biroul Federal al Federației Române de Taekwon-Do ITF. (E.M.)