Ionuț Stroe: Întâlnirea conducerii PNL cu ambasadori străini – ‘pronunțat caracter tehnic’

Ionuţ StroeConducerea Partidului Național Liberal s-a întâlnit cu reprezentanți ai ambasadelor străine acreditate la București, din state partenere, pentru o discuție cu „un pronunțat caracter tehnic” pe proiectul de lege privind votul prin corespondență, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. „Discuțiile au avut un pronunțat caracter tehnic, au fost legate de proiectul nostru de lege privind reglementarea votului prin corespondență. Am stabilit împreună un mecanism de consultare reciprocă în legătură cu îmbunătățirea cadrului legislativ în România legat de votul prin corespondență. Am încercat să beneficiem de pe urma prezenței lor și a experiențelor similare și a legislației similare din țările europene”, a explicat purtătorul de cuvânt al PNL. La întâlnirea cu ambasadorii străini au participat copreședinții PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga, prim-vicepreședinții Cătălin Predoiu și Mihai-Răzvan Ungureanu, vicepreședintele Mihai Voicu și purtătorul de cuvânt Ionuț Stroe. Potrivit lui Stroe, de partea cealaltă au participat reprezentanți de la 12 state. „E vorba de state care au populație românească pe teritoriul lor. Sunt state în care, din păcate, românii au întâmpinat mari dificultăți în a-și exercita acest drept de vot în toamna anului 2014, state care au semnalat și ele la vremea respectivă dificultățile pe care cetățenii români le au în legătură cu votul. Nu este bine să facem diferențe, credeți-mă, pentru a nu a face niciun fel de diferențiere sau discriminare între țările care nu au venit”, a spus Stroe. Purtătorul de cuvânt al PNL a adăugat că întâlnirea „nu are nicio legătură cu contextul politic tensionat din România”. Într-un comunicat transmis AGERPRES, PNL precizează că întâlnirea s-a axat exclusiv pe două teme: propunerea legislativă privind introducerea votului prin corespondență și un schimb de opinii în legătură cu legi electorale similare în alte țări. „PNL a făcut o prezentare a variantei de lege privind votul prin corespondență, depusă în Parlamentul României, și a principalului motiv care a stat la baza acestui demers: asigurarea dreptului deplin la vot al tuturor cetățenilor români. De asemenea, s-a discutat despre legi similare existente în țări cu o democrație consolidată, unde milioane de cetățeni reușesc să voteze chiar dacă sunt departe de țara lor natală”, precizează comunicatul. Partidul Național Liberal își dorește o corectă informare a tuturor asupra intenției introducerii votului prin corespondență, se mai arată în comunicat. „Este inadmisibil să se mai repete situații precum cele create la alegerile prezidențiale din 2014, când zeci de mii de români au stat la cozile umilinței pentru a-și exercita dreptul fundamental la vot”, conchide PNL.