Tăriceanu: Dacă PNL va discuta cu ambasadorii despre Ponta, premierul ar trebui să-și prezinte și el punctul de vedere

Calin-Popescu-TariceanuPreședintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, afirmă că, în opinia sa, dacă liberalii vor aborda la întâlnirea cu ambasadorii străini acreditați la București situația premierului Victor Ponta, acesta ar trebui, la rândul său, să poarte o discuție cu oficialii străini astfel încât aceștia să aibă acces la „ambele puncte de vedere”. „Nu știu dacă este cea mai bună modalitate aceasta de a exporta problemele în exterior, dar nu pot decât să iau act cu un oarecare regret. Pe de altă parte, putem să o considerăm în registrul binevoitor. Este un demers de informare a partenerilor noștri europeni. Același lucru îl va face, de altfel, probabil, și premierul Ponta pentru că în fața unui astfel de demers trebuie să existe întotdeauna posibilitatea ca cei care sunt informați să aibă acces la ambele puncte de vedere. Eu cred că (premierul Victor Ponta — n.r.) ar trebui să facă acest lucru din perspectiva demersului inițiat de PNL”, a declarat Tăriceanu, marți, la Senat. Președintele Senatului a calificat, pe de altă parte, drept „corectă” poziția Ambasada SUA la București care a precizat marți că nu comentează cazuri individuale, dar orice acuzații de încălcare a legii de către demnitari guvernamentali trebuie cercetate „pe deplin și fără interferențe”. „O declarație care, de data asta, denotă conștientizarea poziției pe care ambasadele trebuie să o aibă și ambasadorii față de problemele de politică internă și modalitatea de raportare, adică o modalitate corectă, de neimplicare în aceste probleme de politică internă”, a spus Tăriceanu.