Poliţiştii de frontieră ieşeni au organizat mai multe acţiuni specific, pe timpul cărora au descoperit 10.420 de ţigarete de contraband, pe care doi bărbaţi au încercat să le introducă ilegal pe piaţa din România, unul ascunzându-le în cabina unui tir şi celălalt transportându-le peste râul Prut, cu ajutorul unei bărci radiocomandate. Astfel, la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari, pentru valorificarea unor informaţii, au organizat o acţiune specifică pe linia combaterii traficului ilicit cu tutun, pe timpul căreia au oprit pentru control pe comunicaţia Ştefăneşti-Iaşi un autoturism marca BMW 520, condus de cetăţeanul din Republica Moldova D. M., în vârstă de 23 ani. ”În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunsă între scaunul din stânga faţă şi bancheta din spate, acoperită cu o patură, o geantă de culoare neagră, din material textil ce conţinea cantitatea de 3.000 ţigarete cu timbru de acciza R. Moldova. Pentru continuarea cercetărilor, persoana şi autoturismul au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari. Ajunşi la sediul sectorului, lucrătorii noştri au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, în urma căruia au mai descoperit, sub roata de rezervă, într-un locaş special amenajat, cantitatea de 4.500 de ţigarete cu timbru de acciza Republica Moldova, iar sub scaunul din dreapta faţă a fost descoperită o barcă radiocomandată, marca Racing Boat. Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că în urma unei înţelegeri avute cu un cetăţean moldovean, în schimbul sumei de 100 lei, a preluat de la malul românesc al râului Prut barca radiocomandată, de care era prinsă o sfoară cu care a tras de pe malul moldovenesc al râului Prut geanta cu ţigări. Poliţiştii de frontieră au ridicat ţigaretele, în valoare totală de 1.680 lei şi bărcuţa radiocomandată Racing Boat, în valoare de 200 lei, în vederea confiscării şi au indisponibilizat autoturismul marca BMW 520, în valoare de 3.500 în vederea continuării cercetărilor”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași. În cauză a fost intocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infractiunii de contrabandă. (E.M.)