Bunescu (BRD): Creditele neperformante din sistem au fost generarate de criză, dar și de activitatea irațională a băncilor

Petre Bunescu,Creditele neperformante din sistemul bancar au fost generate de criza financiară dar și de activitatea băncilor care, în perioada pre-criză, au slăbit frâiele analizei de risc, fiind preocupate doar de vânzarea de credite, a declarat miercuri directorul general adjunct al BRD – Groupe Societe Generale (GSG), Petre Bunescu, în cadrul evenimentului “Summer Banking Academy”, organizat de Institutul Bancar Român.

“În foarte mare măsură, criza a venit și cu o criză extrem de severă în ceea ce privește relația client-bancă. Acest capital de încredere între client și bancă s-a năruit dramatic. Au fost foarte multe cazuri de clienți care nu avea nicio soluție de a traversa criza, alții au uita să mai vină la bancă, au închis porțile societăților lor, iar mare parte din credite au devenit neperformante. Acestea erau măsurate cu o singură cifră înainte de criză și s-a ajuns la 22% — 24% — 25% din totalul creditelor, iar dacă se luau în calcul și creditele sensibile, se ajungea la peste 30% din portofoliul sistemului bancar”, a precizat Petre Bunescu. În opinia sa, acest nivel al creditelor neperformante a fost generat de doi factori: criza în sine și activitatea băncilor. “În anii de euforie bancară sau exuberanță irațională, cum îi spunea Alan Greenspan, am slăbit frâiele analizelor de risc și nu se punea problema decât să se vândă credite. (…) Cel mai bun credit este cel pe care nu-l dai și acela pe care îl recuperezi 100%. Restul înseamnă risc de neperformanță”, a mai spus Bunescu. Potrivit sursei citate, creditarea pentru nevoi personale pe perioada de 9 — 10 ani a constituit o greșeală. “Creditele de retail, poate cu excepția duratei, nu erau rele, dar calitatea celor care ofereau și calitatea clientelei, de multe ori, lăsa de dorit. Activitatea de cunoaștere a clientelei era tratată marginal”, a subliniat reprezentantul BRD. În opinia directorului general adjunct al BRD, accentul trebuie să se mute pe o consiliere reală și corectă a clientului prin oferirea creditului potrivit, nu cu suma cea mai mare, pentru că în trecut au venit clienți cu “proiecte faraonice”, au primit finanțarea și apoi au abandonat proiectele, creditele devenind neperformante. Petre Bunescu a mai spus că, pe partea de reglementare, autoritățile din întreaga lume au făcut modificări fundamentale, printre cele mai importante constând în responsabilizarea accentuată a conducerilor băncilor. În privința reluării creditării, Petre Bunescu este de părere că aceasta nu s-a oprit nicicând. În prezent, creditele de consum au început să se reia, pe măsura reducerii dobânzilor dar și a faptului că împrumuturile vechi au ajuns la scadență. Pe partea de IMM-uri băncile au fost nevoite să restructureze masiv finanțările acordate, însă companiile mari nu au fost la fel de afectate. “Avem credite noi de 15 miliarde de lei în primele patru luni din an, dacă extrapolăm ajungem la 60 de miliarde de lei la finalul anului,și s-ar putea să avem chiar mai mult”, a subliniat directorului general adjunct al BRD — GSC. El a subliniat, însă, că activitatea de banking înseamnă relația cu clienții, adică acordarea de credite unor clienți sănătoși care să poată restitui creditele pe care le-au contractat.